Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
16:49 11 12 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Pasajul superior din Portul Constanţa dintre Poarta 6 şi Revizia de Vagoane va fi reabilitat. Licitaţia, organizată de CN APM (document)

ro

03 Nov, 2018 00:00 701 Marime text

Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa va reabilita pasajul superior din Portul Constanţa situat pe drumul de incintă dintre Poarta 6 şi Revizia de Vagoane. Pasajul, amplasat pe drumul de incintă între Poarta 6 şi Revizia de Vagoane, în Portul Constanţa, traversează oblic 3 linii CF electrificate, are 3 deschideri şi o lungime de  49,40 m. Pasajul este dimensionat la clasa E de încărcare şi este dat în exploatare în anul 1969. Categoria de importanţă a lucrării este "B".
 
În acest sens, va fi organizată şi desfăşurată o procedură publică pentru atribuirea contractului „Execuţie lucrări de reparaţii capitale Pasaj superior la curba mare”, în valoare estimată de 909.436 de lei. Ofertele de participare pot fi depuse până pe data de 26.11.2018, ora 15.00. Acestea vor fi deschise în aceeaşi zi. Cuantumul garanţiei de participare este de 9.094 de lei, iar cuantumul garanţiei de bună execuţie este de 10% din valoarea fără TVA a contractului.
 
Ofertanţii vor demonstra execuţia, în ultimii 5 ani, de lucrări de construcţii/reparaţii/reabilitări/modernizari de poduri/podeţe/viaducte/drumuri/şi/sau pasaje/altele asemenea. Valoarea cumulată trebuie să fie de cel puţin 888.000 de lei, la nivelul unuia sau al mai multor contracte. Ultimii 5 ani vor fi calculaţi până la data-limită de depunere a ofertei. Prin proiectul de execuţie se vor realiza lucrări de reparaţii capitale la pasajul superior la curba mare. Valoarea estimată a achiziţiei, fără TVA, este de 909.436 de lei.  Valoarea cheltuielilor diverse şi neprevăzute, respectiv 88.725,10 lei, nu este cuprinsă în valoarea estimată. Valoarea cheltuielilor diverse şi neprevăzute nu va fi inclusă în propunerea financiară.

Responsabili de atribuire licitaţiei

Persoanele cu funcţie de decizie, responsabile de atribuirea contractului, sunt: director general - Dan Nicolae Tivilichi, director general adjunct - Marian Tănase, director Direcţia Exploatare - Patrichi Teodor, director Direcţia Tehnic - Tomescu Ion, director Economic - Daniela Şerban, Director Coordonator - Ciprian Hanganu, director Direcţia Comercială - Crăciun Mădălin Alexandru, şef Departament Achiziţii Publice - Otilia Ifimov, şef Serviciu Juridic şi Contencios - Tănase Iulian Pepi, şef Birou, şef Sucursala Energetică Port Constanţa - Kiss Laszlo Eduard, şef Sucursala de Servicii Port Constanţa - Daniel Niculescu, şef Sucursala Nave Tehnice Port Constanţa - Banias Emil Sorin, inginer - Moldoveanu Antoniela, inginer - Bola Laura Valentina, Control Financiar Preventiv - Adina Gamalan; Departament Achiziţii Publice - Erna Silvia Brăileanu, dar şi membrii Consiliului de Administraţie: Murgeanu Gabriela, Tivilichi Nicolae Dan, Petrascu Elena, Matichescu Mirela Florenta, Burlacu Mircea, Batrinca Ghiorghe, Naftali Daniel Adrian.

Date din caietul de sarcini

Suprastructura pasajului (rigla cadrului) este alcătuită din 2 grinzi late, realizate din beton armat, turnat monolit. Grinzile sunt legate transversal prin antretoaze din beton armat. Calea este susţinută de placa dintre grinzi şi de console de trotuar realizate din beton armat. Infrastructura este alcătuită din 2 culee, realizate din câte 2 stâlpi cu secţiune dreptunghiulară variabilă, riglă şi ziduri întoarse, realizate din beton armat, şi 2 pile alcătuite din câte 2 stâlpi circulari cu diametrul de un metru fiecare. Culeele şi pilele sunt fundate direct pe blocuri din beton. Pasajul are o lăţime totală de 12,40 metri, din care parte carosabila de 9 metri, ce asigură circulaţia pentru 2 fire de circulaţie, cate unul pe sens, 2 trotuare pietonale denivelate de 1,50 metri fiecare pe care s-au prevăzut parapet direcţionale şi 2 lise de câte 0,20 metri fiecare, unde sunt amplasate parapetele pietonale.
 
Documentaţia tehnică, în faza PT+DE, supusă verificării, a fost întocmită pe baza unei expertize tehnice şi cuprinde lucrările de reparaţii şi reabilitare, care constau în: reparaţii cu betoane speciale la infrastructură şi suprastructură; protecţia anticorozivă a betoanelor de faţă văzută; recondiţionarea aparatelor de reazem; desfacerea sistemului rutier de pe pasai şi a trotuarelor; desfacerea liselor de parapet pentru montarea parapetelor pietonale; turnare beton de pantă din beton C30/37; aplicarea hidroizolaţiei de tip membrană prin lipire cu flacără; turnarea stratului de protecţie a hidroizolaţiei, montarea bordurilor la marginea părţii carosabile; refacerea umpluturilor la trotuare; montarea parapetelor direcţionale şi pietonale; realizarea sistemului rutier pe pasaj în 2 straturi din beton asfaltic de câte 3,5 cm fiecare; montarea dispozitivelor de acoperire a rosturilor; refacerea sistemului rutier pe rampele de acces la pasaj; completarea şi profilarea sferturilor de con şi reparaţii la pereul din piatră brută; lucrări de refacere a scărilor precum şi de dirijare a apelor pluviale de pe pasaj şi rampe; refacerea panourilor de protecţie a influenţei liniilor de electrificare asupra pasajului.
 
În secţiunea „Documente“ puteţi consulta anunţul de participare la această licitaţie.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii