Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:19 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Oil Terminal, executată silit pentru o datorie plătită Sorin Ciutureanu - „Debitul este artificial, iar somaţia, un abuz“

ro

27 Aug, 2014 00:00 3237 Marime text
Compania Oil Terminal a primit, pe data de 18 august, de la Ministerul Finanţelor Publice, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) şi Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, o somaţie prin care se anunţa începerea executării silite pentru o datorie de 73.361.451 de lei, reprezentând taxe vamale de 874.637 de lei, TVA de 70.641.429 de lei şi comision vamal de 1.845.385 de lei.
 
Conducerea companiei constănţene a declarat, ieri, în contextul unei conferinţe de presă, că datoria a fost stinsă şi că vor fi realizate demersuri legale pentru anularea titlurilor executorii. „Nu am făcut-o până acum, dar nu se mai poate. Atrag atenţia autorităţilor statului că trebuie găsită o soluţie pentru rezolvarea acestei probleme, care aduce mari prejudicii de imagine şi de funcţionare companiei Oil Terminal. Nu avem niciun leu datorii, nici măcar către clienţi. Plătim anual peste 10 milioane de euro la bugetul de stat, nu putem distruge o astfel de companie. Este un război al statului român împotriva statului român“, a declarat directorul general al societăţii, Sorin Viorel Ciutureanu. Potrivit acestuia, suma de 73.361.451 de lei reprezintă debite înscrise în urmă cu peste zece ani în actele constatatoare privind ţiţeiul pompat din Oil Terminal către Rafinăria Rafo Oneşti. „În 2013, au sosit nişte vapoare cu ţiţei pentru Rafo Oneşti. Ţiţeiul a fost descărcat la Oil Terminal şi pompat către Rafo Oneşti. Cantităţile de ţiţei din actele constatatoare au făcut obiectul prestaţiilor efectuate de Oil Terminal pentru rafinăria Rafo Oneşti. Noi am avut obligaţia să completăm şi să depunem la autoritatea vamală declaraţiile sumare corespunzătoare, lucru care s-a şi întâmplat. Totodată, în sarcina rafinăriei Rafo Oneşti s-au stabilit, de către Direcţia Regională Vamala Iaşi, pentru aceleaşi mărfuri, taxe vamale, comision vamal, TVA, dobânzi şi amenzi, în valoare totală de 81.314.758 de lei. Debitul stabilit în sarcina rafinăriei Rafo Oneşti a fost achitat de către Rafo Oneşti în anul 2007, existând documente doveditoare în acest sens“, a explicat Sorin Ciutureanu. Şi asta nu e tot. Prin decizia din 15.11.2007, ANAF - Autoritatea Naţională a Vămilor - Direcţia Regională Vamală Iaşi a închis dosarele de executare împotriva Rafo Oneşti. „Prin urmare, debitul stabilit în sarcina Rafo Oneşti a fost stins în totalitate, iar Oil Terminal nu mai poate fi ţinut răspunzător în solidar cu Rafo Oneşti, deoarece statul a încasat debitul. ANAF se leagă de faptul că instanţa doar a constatat inexistenţa datoriei, dar nu a dispus şi anularea acesteia. E absurd“, a adăugat directorul general al companiei constănţene.

Declanşarea procedurii de executare silită nu este posibilă

Şi în 2012, Autoritatea Naţională a Vămilor - Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Constanţa a emis către Oil Terminal o somaţie de plată privind debit şi accesorii prin care s-au stabilit debite în valoare de 73.361.451 de lei şi accesorii în valoare de 192.732.556 de lei. „Noi am făcut o contestaţie, care a fost soluţionată prin sentinţa civilă din 14.08.2012, pronunţată de Judecătoria Constanţa, secţia civilă. Instanţa a concluzionat că executarea silită pornită împotriva Oil Terminal SA este nelegală, dat fiind ca debitul imputat acestui agent economic a fost achitat integral de către codebitorul SC Rafo SA. Potrivit principiilor de drept civil, orice datorie se stinge prin plată, fără a afecta legalitatea actului prin care a fost stabilita datoria“, a spus directorul general adjunct Dan Cristian Popescu. Ulterior, pe 6.03.2014, ANAF - Direcţia Generală a Vămilor - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Direcţia Regională Vamală Galaţi - Biroul Vamal de Frontieră Constanţa a anunţat compania Oil Terminal despre decizia referitoare la obligaţiile de plată în sumă de 111.054.565 de lei, act fiscal constituind titlu de creanţă bugetară. În cazul neachitării creanţei, vor fi demarate procedurile asupra patrimoniului societăţii. Şi de data aceasta, Oil Terminal a contestat decizia. „Considerăm că executarea silită pornită împotriva Oil Terminal SA este nelegală, dat fiind ca debitul imputat a fost achitat integral de către codebitorul SC Rafo SA. Vom face toate demersurile legale necesare în vederea opririi executării silite şi anulării titlurilor executorii. Solicitam public tuturor factorilor de decizie să trateze cu maximă responsabilitate aceste acţiuni nejustificate şi abuzive ale ANAF împotriva Oil Terminal, societate cu un rol important în cadrul strategiei de securitate energetică a României. Debitul este artificial, iar somaţia, un abuz. Această situaţie ne aduce prejudicii de imagine“, a mai spus Sorin Ciutureanu. „ANAF continuă să ceară la nesfârşit această datorie, care nu mai există, fiindcă a fost plătită. Deja vorbim despre însuşire de foloase necuvenite. Autorităţile statului pun în pericol terminalul României, obiectiv strategic. Avem în stoc mărfuri de 500 de milioane de dolari, nu acceptăm ca cineva să-şi bată joc de această societate, pe baza unor chestii artificiale“, a completat Gabriel Daraban, directorul comercial al companiei.

Sindicatul pregăteşte un protest

Prezent la conferinţa de presă de ieri, liderul de sindicat al Oil Terminal, Nicolae Androne, a precizat că, săptămâna viitoare, 50 de angajaţi ai Oil Terminal vor protesta în faţa Ministerului Finanţelor: „Deja am luat legătura cu Cartel Alfa pentru a face toate demersurile necesare desfăşurării protestului. Credem că cineva vrea să falimenteze compania şi să o privatizeze pe un preţ mic.“
Reamintim că statul deţine 59% din acţiunile Oil Terminal. Recent, acţionarii companiei de manipulare petrol şi produse petroliere au ales un nou Consiliu de Administraţie. Astfel, Dan Codescu, Viorel-Adrian Coman, Cristian Florea, Gheorghe Ionescu, Andrei Barbu Todea (care a demisionat în data de 25 mai 2012), Cristian Drăgan (acesta a demisionat în data de 30 ianuarie 2013) şi-au încetat mandatul, fiind înlocuiţi de Mihai-Daniel Aniţei, Valeriu Ivan, Mihai-Cristian Chebac, Laurenţiu-Gabriel Ciocârlan, Anca Maria Gherman, societatea Staar Rating şi Corin Comşulea.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii