Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:36 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Oficial, din Monitor Stop Invest Construcții Constanța, absorbită de o altă companie

ro

06 Feb, 2021 00:00 2666 Marime text
  • Decizia privind fuziunea prin absorbție a celor două afaceri a fost aprobată prin Hotărârea nr. 36 a Adunării Generale a Asociaților Stop SRL.
  • Aceasta a fost luată de cei doi acționari ai Stop SRL, respectiv Silvia Zelca și Costică Zelcă.
  • „Asociații au decis că nu este necesară examinarea proiectului de fuziune“, se arată în Monitorul Oficial.
Stop Invest Construcții, societate deținută de Costică Zelcă, a fost absorbită de compania Stop SRL, deținută de același afacerist constănțean, decizia fiind recent publicată în Monitorul Oficial al României.
 
Decizia privind fuziunea prin absorbție a celor două afaceri a fost aprobată prin Hotărârea nr. 36 a Adunării Generale a Asociaților Stop SRL, din 23 noiembrie 2020, documentul fiind abia recent publicat în Monitorul Oficial.
 
Se arată în actul citat că decizia a fost luată de cei doi acționari ai Stop SRL, respectiv Silvia Zelca și Costică Zelcă.
 
„Ca urmare a fuziunii prin absorbție, societatea absorbantă Stop SRL va prelua 100% activele și pasivele societății absorbite“, potrivit documentului oficial.
 
Conform aceleiași surse, „asociații au decis că nu este necesară examinarea proiectului de fuziune și întocmirea raportului prevăzut la art. 2433 alin. 1 din Legea nr. 31/1990 republicată și modificată, conform prevederilor art. 2433 alin. 5 din Legea nr. 31/1990 republicată și modificată“.
 
De asemenea, asociații au decis că nu este necesară nici întocmirea raportului prevăzut la art. 2432 alin. 1 din Legea 31/1990 republicată și modificată.
 
A fost împuternicit Leonardo Petre Ceaușescu să ia decizii și să încheie actele necesare în vederea ducerii la împlinire a hotărârii.
 

Din datele Registrului Comerțului

 
Potrivit Registrului Comerțului, consultat pe 13 ianuarie 2021, Stop Invest Construcții (în prezent radiată) a fost înființată în 2011 și are sediul social în incinta Hotelului Oxford, Constanța.
 
Se arată că firma a fost radiată la data de 28 decembrie 2020, ca urmare a fuziunii prin absorbție.
 
Capitalul social subscris este de 200.000 de lei, acționar unic fiind Costică Zelca, iar administrator cu puteri depline fiind Adrian Zelca.
 
Obiectul principal de activitate este reprezentat de „activități de închiriere și leasing cu mașini și echipamente pentru construcții“.
 
Firma are un punct de lucru în Ovidiu, pe strada Gării.
 
La rândul său, compania Stop SRL a fost înființată în 1993 și are sediul social în Constanța, pe Bulevardul Alexandru Lăpușneanu, nr. 202A.
 
Capialul social subscris este de 596.000 de lei, iar 90% din acțiuni sunt deținute de Costică Zelca. Restul de 10% revine Silviei Zelca, iar administrator este același Adrian Zelca.
 
Domeniul de activitate principal este reprezentat de „hoteluri și alte facilități de cazare similare“.
 
Firma are mai multe puncte de lucru în Constanța, Năvodari și în stațiunea Mamaia.
 
În 2017, cu 132 de angajați, profitul net a fost de 8.805.639 de lei, iar cifra de afaceri netă a fost de 28.349.962 de lei.
 
În 2018, numărul salariaților a fost 144, profitul net a fost de 5.955.979 de lei, iar cifra de afaceri netă a fost 21.981.513 lei.
 
În 2019, numărul salariaților a fost 120, profitul net a fost 8.926.899 de lei, iar cifra de afaceri netă a fost 19.233.125 de lei.
 
Citește și:

Ultima „fiță“ pe litoralul Mării Negre:
Alezzi, „clubul“ plutitor cu petreceri între Mamaia și Constanța! Imagini ce vor face senzație

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii