Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:11 28 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Oficial de la MAE despre acuzațiile grave privind presupusa implicare a unor membri ONU în atacurile teroriste ale Hamas împotriva Israelului

ro

29 Jan, 2024 13:32 580 Marime text
Foto: UnsplashMAE a luat notă cu maximă îngrijorare de recentele acuzații grave privind presupusa implicare a unor membri ai personalului Agenției Organizației Națiunilor Unite de Ajutorare și Lucrări pentru Refugiații din Palestina în Orientul Apropiat - UNRWA - în atacurile teroriste ale Hamas împotriva Israelului, de la 7 octombrie 2023. Aceste acuzații trebuie să facă obiectul unor investigaţii imediate și aprofundate ale ONU.

„Salutăm reacția rapidă a conducerii UNRWA de a rezilia cu efect imediat contractele persoanelor vizate și ne exprimăm toată încrederea că investigațiile demarate de ONU, aflate inclusiv în atenția Secretarului General al organizației, vor clarifica situaţia în cel mai scurt timp.
Până la finalizarea investigației, MAE nu va lansa proceduri pentru noi contribuții voluntare către UNRWA“ - au precizat reprezentanții MAE.

Nevoile civililor palestinieni vor continua să fie o prioritate pentru România, urmând a ne menține coordonarea cu partenerii noştri, inclusiv la nivel european.

„Reamintim că România a condamnat ferm, încă din primele momente, atacurile Hamas de la 7 octombrie 2023 împotriva Israelului, considerând inacceptabile actele teroriste, exprimând regretul pentru victimele înregistrate, condamnând luarea de ostatici și făcând apel pentru eliberarea acestora.
Toate aceste elemente sunt în deplină concordanță cu poziția consacrată, principială a României față de situația din Orientul Mijlociu și Procesul de Pace din regiune, cu accent pe soluția celor două state“ - au mai menționat reprezentanții MAE.

Citește și: 

Ministrul de externe israelian cere demisia șefului UNRWA. Acuzații grave
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii