Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:45 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Oamenii de ştiinţă au descoperit o genă care poate crește riscul de cancer al sângelui

ro

13 Jan, 2024 10:32 760 Marime text
Sursa foto: Pixabay


 
  • Oamenii de ştiinţă din China şi Statele Unite au descoperit o nouă genă care poate creşte semnificativ riscul unei persoane de a dezvolta o afecţiune malignă mieloidă, cum ar fi leucemia, informează Xinhua, conform Agerpres.

Tumorile maligne mieloide apar atunci când măduva osoasă nu poate produce suficiente celule sanguine sănătoase. Transplanturile de celule stem reprezintă un tratament eficient pentru cancerele de sânge, deşi găsirea de donatori rămâne dificilă. Prin urmare, oamenii de ştiinţă din domeniul medical au făcut eforturi pentru a înţelege mecanismele acestor boli, căutând metode de diagnosticare timpurie.

Pentru acest studiu, publicat în revista Cell, oamenii de ştiinţă au realizat studii de asociere a variantelor rare cu o cohortă mare de populaţie, utilizând 460.000 de mostre biologice de pacienţi cu cancer al sângelui de la UK Biobank, care este o mare bază de date biomedicale.

Astfel, ei au identificat o genă de risc care nu a fost raportată anterior, CTR9, a cărei stopare funcţională poate cauza o dereglare a celulelor stem hematopoietice şi se preconizează că va duce la o creştere de zece ori mai mare a riscurilor pentru un individ de a dezvolta o afecţiune malignă mieloidă.

„În viitor, am putea fi capabili să depistăm această genă în cadrul controalelor de sănătate pentru a vedea dacă o persoană este un potenţial pacient cu cancer al sângelui", a declarat Zhao Jiawei, autorul principal al studiului.


Cu toate acestea, Zhao Jiawei a precizat că cercetarea s-a bazat în principal pe date genetice europene şi că nu s-a confirmat încă faptul că rezultatele sale sunt aplicabile şi persoanelor din alte regiuni ale lumii, precum Asia şi Africa. 

Citește și
Oamenii de ştiinţă propun o nouă lege a naturii. Despre ce este vorba
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii