Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
11:37 10 12 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Deputatul constănţean Istvan-Janos Antal, semnatar al proiectului de lege privind înfiinţarea regiunilor cu autonomie specială

ro

05 Dec, 2018 00:00 665 Marime text
UDMR a depus la începutul acestei săptămâni, la Parlament, un proiect de lege prin care vrea transpunerea în legislație a prevederilor privind popoarele conlocuitoare din Rezoluția de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918.
Deputatul UDMR de Constanţa Istvan-Janos Antal spune că acest proiect se bazează pe prevederile rezoluţiei din 1918, atunci când „populaţia română din Ardeal era minoritară. Acum noi suntem populaţie minoritară şi nu facem altceva decât să cerem ca acele realităţi să fie transpuse în lege pentru că totul se bazează pe nişte realităţi istorice. România nu va avea nimic de pierdut, din contră, va avea de câştigat”, spune Antal.
Menţionăm că parlamentarii UDMR invocă drept fundament al inițiativei legislative alineatul 1 al punctului III al Rezoluției, care stipulează: „Deplină libertate naţională pentru toate popoarele conlocuitoare. Fiecare popor se va instrui, administra şi judeca în limba sa proprie prin indivizi din sânul său şi fiecare popor va primi drept de reprezentare în corpurile legiuitoare şi la guvernarea ţării în proporţie cu numărul indivizilor ce-l alcătuiesc”.
UDMR cere adoptarea proiectului în regim de urgență, astfel încât minoritățile naționale să beneficieze de reprezentare proporţională în instituţiile administrative la nivel local, judeţean, naţional şi european și reprezentare proporţională a minorităţilor naţionale în instanţe şi tribunale.
Totodată, proiectul dă posibilitatea înfiinţării, prin lege, a unor regiuni de dezvoltare separate, iar aceste noi regiuni pot obţine, prin lege, un statut de autonomie specială pentru judeţele care aparţin unor regiuni istorice sau în care o minoritate naţională istorică are o proporţie semnificativă.
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii