Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:50 01 10 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ministrul Cseke Attila, bilanț la 100 de zile de la preluarea portofoliului de ministru al dezvoltării în actualul Guvern

ro

01 Oct, 2025 11:28 137 Marime text
Foto: Ministerul DezvoltăriiMinisterul Dezvoltării are, în prezent, cel mai ridicat grad de execuție bugetară, peste 70% dintr-un buget de peste 24 de miliarde de lei, și cel mai mare grad de absorbție a fondurilor europene prin Programul Național de Redresare și Reziliență, la nivelul Guvernului, a declarat Cseke Attila, la 100 de zile de la preluarea portofoliului de ministru al dezvoltării în actualul Guvern.

”Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației dezvoltă comunitățile locale atât din mediul urban, cât și din cel rural. Am accelerat procesele, iar capacitatea de evaluare și implementare a proiectelor a crescut considerabil, astfel că gradul de absorbție a fondurilor europene a crescut de la 15%, la preluarea primului mandat de după ultimele alegeri parlamentare, la 48%. Asta înseamnă o creștere de 7,6 miliarde de lei, bani investiți în economia din România în acest an dificil financiar”, a anunțat ministrul Cseke Attila.


Ministrul a adăugat: ”Lucrăm să creștem absorbția fondurilor europene, disponibile prin PNRR, prin Ministerul Dezvoltării, la 100%. Asta înseamnă peste 23 de miliarde de lei. În contextul financiar actual, nu ne putem permite să pierdem niciun euro.”
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii