Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
18:17 23 04 2021 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ministrul Sănătății, videoconferință cu managerii de spitale

ro

18 Feb, 2021 21:44 568 Marime text
  • Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a organizat astăzi, 18 februarie 2021, o videoconferință cu managerii de spitale pe tema reorganizării circuitelor COVID-19 și non-COVID-19 în unitățile sanitare.
La videoconferință au participat și secretarii de stat în Ministerul Sănătății dr. Andreea Moldovan și dr. Ioana Mihăilă.

Ministrul Sănătății a vorbit despre necesitatea ca fiecare spital, alături de direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București, să evalueze infrastructura și capacitățile de a organiza activitatea medicală pe fluxuri separate pentru pacienți, astfel încât cazurile COVID-19 să beneficieze de o abordare multidisciplinară, iar pentru cazurile non-COVID-19 să crească accesibilitatea și calitatea serviciilor medicale de care au nevoie.

„Vrem să creștem calitatea serviciilor medicale atât pentru pacienții COVD-19, cât și pentru cei care se adresează spitalelor cu alte afecțiuni. Tot mai multe unități sanitare destinate COVID-19 au solicitat redeschiderea pentru tratarea altor cazuri în această fază epidemiologică. Am cerut direcţiilor de sănătate publică să realizeze la nivel local o analiză a cazurilor internate și a modului în care sunt separate complet circuitele funcţionale pentru pacienţii infectaţi de cei neinfectaţi. Aștept o propunere de planificare a capacităților la nivelul spitalelor pentru a putea reconsidera unitățile medicale privind încadrarea COVID-19”, a declarat ministrul Vlad Voiculescu.


Ministerul Sănătății derulează în prezent un proces de centralizare și analiză a datelor privind capacitatea spitalelor COVID-19, pe de o parte, de a organiza și circuite separate pentru pacienții non-COVID-19 și, pe de altă parte, de a crește capacitatea de gestionare medicală a cazurilor complexe pentru pacienții COVID-19.

În cadrul videoconferinței s-a discutat și despre Memorandumul propus de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene împreună cu Ministerul Sănătății care urgentează alocarea a 50 de milioane de euro, fonduri europene prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM), pentru creșterea siguranței pacienților în spitale și pentru care urmează să fie finalizat în curând Ghidul pentru apelul de finanțare, după care vor putea fi lansate finanțările.

Sursă foto: Ministerul Sănătății

Ti-a placut articolul?

Comentarii