Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:16 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ministerul Dezvoltării ANL a recepţionat 20 de locuinţe pentru medici în municipiul Piatra Neamț

ro

24 May, 2022 13:50 1059 Marime text
ANL. Foto: Ministerul DezvoltăriiAgenția Națională pentru Locuințe (ANL), instituţie aflată sub autoritatea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA), a recepționat, astăzi, în municipiul Piatra Neamț, 20 de locuinţe destinate închirierii, pentru tinerii specialiști din domeniul sănătăţii.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Dezvoltării, locuințele (5 garsoniere și 15 apartamente cu 2 camere) au fost construite în amplasamentul din strada Pompiliu Clement nr. 6, pe un regim de înălţime Cth+P+2E+M (canal tehnic+parter+2 etaje+mansardă), valoarea obiectivului de investiție fiind de 3.484.276,05 lei (inclusiv TVA).

Până în prezent, în județul Neamț, ANL a finalizat, în cadrul aceluiași program, 1.596 de unități locative în localitățile:

*         Roman (313);

*         Piatra Neamț (907);

*         Târgu Neamț (99);

*         Bicaz (81);

*         Roznov (20);

*         Ion Creangă (32);

*         Tarcău (18);

*         Ceahlău (12);

*         Girov (16);

*         Pipirig (32);

*         Tașca (24);

*         Bodești (12);

*         Alexandru cel Bun (30).

Programul de construcții de locuințe pentru tineri, destinate închirierii, a fost lansat de ANL în anul 2001. Locuinţele sunt construite pe terenuri puse la dispoziţia Agenției de către autorităţile publice locale, beneficiarii fiind tineri între 18 şi 35 de ani, care îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege pentru a putea accesa o astfel de locuinţă. Accesarea se face prin depunerea de cereri la primării, care urmează să întocmească listele de repartiţii. În cadrul programului se construiesc și locuințe pentru medicii rezidenți, venind astfel în sprijinul tinerilor specialiști din domeniul sănătății, ale căror venituri nu le permit accesul la o locuință în proprietate sau închirierea unei locuințe în condițiile pieței.

În prezent, locuinţele pentru tineri pot fi achiziţionate de chiriași, după o perioadă de închiriere de minimum un an, prin achitarea de rate lunare egale către autorităţile publice locale, prin contractarea de credite ipotecare de la instituții financiare autorizate, inclusiv cu garanția statului, sau cu achitarea integrală a preţului final din surse proprii.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii