Ministerul Dezvoltării. 500 milioane de euro, accesați în prima oră de la lansarea apelurilor pentru finanțare
Ministerul Dezvoltării. 500 milioane de euro, accesați în prima oră de la lansarea apelurilor pentru finanțare
01 Apr, 2022 11:38
ZIUA de Constanta
943
Marime text



Au fost depuse, în prima oră de la lansarea proiectelor, cereri de finanțare pentru 500 de milioane de euro din bugetul total de 2,8 miliarde al Valului Renovării, componentă a Planului Național de Redresare și Reziliență, gestionat de Ministerul Dezvoltării.
În conformitate cu reglementările și ghidurile solicitantului publicate, Ministerul Dezvoltării a lansat vineri, 1 aprilie, la ora 10.00, apelurile de proiecte pentru eficientizarea energetică, securizarea seismică și în caz de incendiu a blocurilor de locuințe și a clădirilor publice.
Potrivit Ministerului Dezvoltării, cererile de finanțare pot fi depuse exclusiv online, de către autoritățile publice, pe site-ul ministerului: www.mdlpa.ro/investitii/PNRR.
În prima jumătate de oră, au fost înregistrate primele 100 de cereri de finanțare, iar, după o oră, valoarea cererilor depuse s-a ridicat la 500 de milioane de euro – anunță ministrul dezvoltării, Cseke Attila.
Totodată, numărul cererilor primite și fondurile disponibile rămase pot fi consultate, în timp real, pe pagina ministerului: https://mdlpa.ro/pages/pnrrbuget.
După cum este cunoscut, prin Planul Național de Redresare și Reziliență, Ministerul Dezvoltării finanțează investiții în eficientizarea energetică și asigurarea siguranței seismice a blocurilor de locuințe și a clădirilor publice.
Este cel mai mare apel de proiecte lansat până acum, cu cea mai mare finanțare din PNRR.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii