Mama unei jurnaliste din SUA a fost răpită. Trump cere autorităților să facă tot ce pot pentru a fi găsită
Mama unei jurnaliste din SUA a fost răpită. Trump cere autorităților să facă tot ce pot pentru a fi găsită
05 Feb, 2026 11:49
ZIUA de Constanta
172
Marime text
172
Marime text

Misterioasa dispariție a mamei unei prezentatoare vedetă de la postul american NBC News, răpită probabil de la domiciliu în noaptea de sâmbătă spre duminică, a suscitat emoție în SUA, inclusiv la Casa Albă, relatează joi France Presse, citează Agerpres.
„Trebuie să știm fără nicio umbră de îndoială că este în viață și că este cu voi”, a implorat, cu lacrimi în ochi, jurnalista Savannah Guthrie, adresându-se presupușilor răpitori ai mamei sale, într-o înregistrare video postată pe rețele de social media miercuri seara.
Nancy Guthrie, în vârstă de 84 de ani, a fost văzută ultima dată la domiciliul ei din apropierea orașului Tucson sâmbătă seara.
Poliția din Arizona privilegiază pista răpirii. „Nu a plecat de bunăvoie, știm asta”, a declarat luni șeriful local Chris Nanos în cadrul unei conferințe de presă, descriind locuința lui Nancy Guthrie drept „scena unui delict””.
Președintele american Donald Trump a indicat miercuri pe platforma sa Truth Social că a vorbit cu Savannah Guthrie.
„Ordon TUTUROR serviciilor federale responsabile de aplicarea legii să fie IMEDIAT și pe deplin la dispoziția familiei și a forțelor de ordine locale”, a declarat Donald Trump. „Desfășurăm toate resursele pentru ca mama sa să se întoarcă acasă vie și nevătămată”, a adăugat el.
În înregistrarea video, Savannah Guthrie a descris sănătatea fragilă a mamei sale. „Are dureri constante. Nu are la ea niciun fel de medicamente. Are nevoie de ele pentru a supraviețui și pentru a evita suferința”, a spus gazda emisiunii Today.
De obicei zâmbitoare, jurnalista a declarat printre lacrimi că familia ei se străduiește să facă „tot ce-i stă în putere” pentru a o găsi pe Nancy.
În înregistrare, ea se adresează direct mamei sale dispărute: „Mama, dacă mă auzi, ești o femeie puternică. Ești fiica prețioasă a lui Dumnezeu, Nancy”, a spus ea.
Potrivit New York Times, dispariția lui Nancy Guthrie a fost semnalată după ce aceasta nu s-a prezentat la slujba religioasă obișnuită de duminică.
Citește și: Protest masiv în Danemarca împotriva declarațiilor lui Donald Trump referitoare la Afganistan
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


