Familia Regală a României, mesaj de condoleanțe după moartea Regelui Harald al V-lea al Norvegiei
Familia Regală a României, mesaj de condoleanțe după moartea Regelui Harald al V-lea al Norvegiei
28 Aug, 2026 13:15
ZIUA de Constanta
93
Marime text
93
Marime text

Familia Regală a României transmite un mesaj de condoleanțe după moartea Regelui Harald al V-lea al Norvegiei, care s-a stins din viață vineri, 28 august, la vârsta de 89 de ani. Potrivit Casei Regale a Norvegiei, suveranul a murit în pace, la Spitalul Universitar din Oslo, la ora 6:35
Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei României, a primit cu „mare tristețe” vestea trecerii la Domnul a Regelui Harald al V-lea și a transmis, în numele Familiei Regale a României, condoleanțe poporului norvegian.
„Legătura dintre Familiile Regale ale României și Norvegiei au fost strânse, de mai multe generații încoace”, se arată în mesajul publicat de Familia Regală a României.
Potrivit reprezentanților Familiei Regale, legăturile dintre cele două case regale au fost consolidate de-a lungul mai multor generații. Mama Reginei Ana, Principesa Margareta a Danemarcei, era înrudită cu ambii părinți ai Regelui Harald, Regele Olaf al V-lea și Principesa Moștenitoare Märtha.
Regele Mihai și Regina Ana s-au aflat, de asemenea, în mai multe rânduri alături de Regele Olaf, precum și de Regele Harald și Regina Sonja, atât în perioada exilului, cât și după revenirea în România.
Majestatea Sa Margareta și Principele Radu au fost oaspeții Regelui Harald și ai Reginei Sonja la Oslo, în timpul vizitelor Regelui Mihai pentru NATO, în anii 1997 și 2002.
„De-a lungul anilor, cele două Familii Regale s-au întâlnit adesea, în ocazii de familie sau sărbătoriri oficiale, la Luxemburg, Londra, Madrid, Atena și, cu câteva luni în urmă, la Stockholm”, mai transmite Familia Regală a României.
În mesajul de condoleanțe, Custodele Coroanei și Principele Radu evocă personalitatea Regelui Harald și rolul acestuia în modernizarea monarhiei norvegiene.
„Custodele Coroanei și Principele Radu au avut afecțiune și respect pentru Regele Harald și au admirat neîncetat remarcabilul său leadership, curajul cu care a înfruntat dificultăți, dragostea, demnitatea și loialitatea cu care și-a servit Națiunea, reformând și modernizând monarhia, păstrând totodată un profund respect pentru tradiție”, se arată în mesaj.
Familia Regală a României transmite, totodată, condoleanțe poporului norvegian și familiei Regelui Harald.
„Custodele Coroanei transmite, în numele Familiei Regale a României, condoleanțe poporului norvegian, la ceasul de despărțire de regele lor iubit și respectat, și este alături de toți cei care suferă în aceste momente.”
În dimineața zilei de vineri, Majestatea Sa Margareta a transmis scrisori de condoleanțe Regelui Haakon al VIII-lea și Reginei Sonja.
„Dumnezeul să-l odihnească în pace!”, se încheie mesajul Familiei Regale a României.
Citește și
Regele Harald al V-lea al Norvegiei a decedat, la 89 de ani
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


