MAI organizează dezbatere publică privind procedura de examinare pentru obținerea permisului de conducere. Află când are loc!
MAI organizează dezbatere publică privind procedura de examinare pentru obținerea permisului de conducere. Află
16 Apr, 2026 14:31
ZIUA de Constanta
179
Marime text
179
Marime text

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) organizează dezbaterea publică pe tema proiectului de ordin al viceprim-ministrului, ministrul afacerilor interne pentru modificarea și completarea Ordinului ministrului administrației și internelor nr. 268/2010 privind procedura de examinare pentru obținerea permisului de conducere, în cadrul unui eveniment care va avea loc miercuri, 22 aprilie 2026, ora 10:00.
Evenimentul va fi organizat în sistem mixt. Astfel, persoanele interesate pot lua parte la dezbatere online sau fizic (în limita locurilor disponibile) la sediul M.A.I. (Piața Revoluției nr. 1A, sector 1, București), cu respectarea principiului asigurării priorității în funcție de momentul înscrierii.
La această dezbatere, estimată a avea loc pe parcursul a două ore, sunt invitați să participe atât reprezentanți ai M.A.I., cât și reprezentanți ai societății civile care și-au exprimat interesul față de acest proiect, precizează instituția.
„Vă adresăm rugămintea să ne comunicați, până marți, 21 aprilie a.c., ora 12.00, la adresa de e-mail comunicare@mai.gov.ro sau la nr. de fax 021.264.86.17:
- confirmarea participării la dezbatere (inclusiv coordonatele de contact: nume și prenume/ organizație reprezentată, adresa de email)
- modalitatea preferată de participare (online sau fizic).
În cazul în care numărul de solicitări este mai mare decât capacitatea sălii, acest lucru va fi comunicat din timp prin email, persoanele astfel notificate având în continuare posibilitatea să participe în sistem online.
În urma transmiterii confirmărilor, celor care aleg participarea online li se va transmite link-ul de conectare în timp util.
Accesul pe platforma online se realizează prin intermediul unui browser web (din Internet), de pe un telefon mobil sau o stație de lucru fixă/ mobilă echipată cu microfon, boxe și cameră, sens în care rugăm pe toți cei care confirmă participarea să se asigure că întrunesc aceste criterii minimale de desfășurare a activității online.
Citește și:
Ambasada SUA în RomâniaNava-școală „Mircea” se alătură flotei internaționale din portul New York pentru a marca Freedom 250
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


