Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
10:50 19 05 2022 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

MAI anunță Zeci de percheziții domiciliare. Ce persoane sunt vizate

ro

29 Jan, 2022 10:17 1030 Marime text
Sâmbătă, 29 ianuarie a.c., polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Olt, respectiv ai Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Serviciului de Investigații Criminale și Poliției Municipiului Caracal, efectuează 42 de percheziții domiciliare la persoane în dosare penale în care sunt cercetate persoane fizice și juridice pentru săvârșirea mai multor infracțiuni.
 
 
În cursul zilei de ieri, 28 ianuarie, efectivele MAI au continuat acțiunile pentru combaterea faptelor nelegale și pentru descurajarea activităților care pot pune în pericol siguranța cetățenilor, asigurând, în același timp, intervenția în sprijinul oamenilor în cazul unor situații de risc.

 
Astfel, în ultimele 24 de ore, structurile MAI au intervenit la 4.129 de evenimente, dintre care 2.314 circumscrise menținerii ordinii publice, iar 1.815 intervenții în situații de risc, în special pentru acordarea asistenței medicale de urgență.



Oficial de la MAI 



Sâmbătă, 29 ianuarie a.c., polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Olt, respectiv ai Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Serviciului de Investigații Criminale și Poliției Municipiului Caracal, efectuează 42 de percheziții domiciliare la persoane în dosare penale în care sunt cercetate persoane fizice și juridice pentru săvârșirea mai multor infracțiuni.
 

În cauzele penale instrumentate de polițiști de investigare a criminalității economice, două persoane, în calitate de administratori a două societăți comerciale, sunt bănuite că în perioada 2014-2018, ar fi înregistrat în evidența contabilă achiziții fictive de la mai mulți furnizori, diminuându-și astfel obligațiile de plată la bugetul statului.

În altă cauză penală, trei persoane sunt bănuite că în cursul anului 2021, ar fi colectat, transportat și comercializat, în repetate rânduri, deșeuri feroase, fără a deține documente de proveniență, iar în alte situații, aceștia ar fi folosit avize de însoțire a mărfii, aparținând mai multor societăți comerciale, fără a fi declarate organelor fiscale.
 
În cauzele penale instrumentate de polițiștii de investigații criminale, mai multe persoane sunt bănuite că în perioada martie 2021 - prezent, ar fi săvârșit mai multe furturi, în străinătate, iar bunurile ar fi fost aduse în țară, unde ar fi fost vândute altor persoane.
 
De asemenea, alte persoane sunt bănuite că în perioada iulie-decembrie 2021, ar fi săvârșit mai multe furturi, în municipiul Caracal.
 
La activități participă peste 100 de polițiști, 25 de luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale și peste 40 de Jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Olt și Grupării de Jandarmi Mobilă Craiova.
 
Suportul de specialitate este asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.
 
 
Principalele rezultate ale acțiunilor desfășurate de structurile MAI în ultimele 24 de ore
 
În cursul zilei de ieri, 28 ianuarie, efectivele MAI au continuat acțiunile pentru combaterea faptelor nelegale și pentru descurajarea activităților care pot pune în pericol siguranța cetățenilor, asigurând, în același timp, intervenția în sprijinul oamenilor în cazul unor situații de risc.
 
Astfel, în ultimele 24 de ore, structurile MAI au intervenit la 4.129 de evenimente, dintre care 2.314 circumscrise menținerii ordinii publice, iar 1.815 intervenții în situații de risc, în special pentru acordarea asistenței medicale de urgență.
 
Infracțiuni sesizate sau constatate
 

Structurile de poliție au intervenit la 2.263 de evenimente, dintre care 1.851 sesizate prin SNUAU 112, iar 412 sesizate prin alte moduri.

În ultimele 24 de ore au fost sesizate 746 de posibile infracțiuni, aproape jumătate dintre acestea fiind contra patrimoniului.

Polițiștii au prins în flagrant 97 de autori de infracțiuni care au săvârșit 106 fapte penale și au depistat 12 persoane urmărite național sau internațional.

Totodată, în urma activităților de investigații, au fost identificați 33 de autori în 31 de dosare penale cu autor necunoscut, aflate în evidență.

De asemenea, efectivele de jandarmi au prins în flagrant 13 autori de infracțiuni.

În urma activităților desfășurate de structurile MAI au fost dispuse măsuri preventive pentru 40 de persoane.
 
Sancțiuni contravenționale aplicate

 
În cadrul misiunile desfășurate, polițiștii și jandarmii au aplicat 7.611 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproape 3 milioane de lei.
De asemenea, ca măsură complementară la abaterile care au vizat siguranța rutieră, au fost reținute 516 permise de conducere și 215 certificate de înmatriculare.
 
Tranzitul frontierei de stat
 
Frontiera de stat a fost tranzitată de 91.243 de persoane și de 32.049 mijloace de transport.
În intervalul menționat, polițiștii de frontieră au depistat 6 migranți ilegali pentru care au dispus măsurile ce se impun.
Tot ieri, polițiștii de frontieră au reținut în vederea confiscării bunuri în valoare totală de 368.550 lei.
 
Intervenții în situații de urgență și persoane salvate

 
Pe parcursul intervențiilor pompierilor, au fost salvate 16 persoane și s-a acordat asistență medicală de urgență pentru 1.315 persoane.

Piloții Inspectoratului General de Aviație al MAI au executat 11 misiuni specifice, fiind salvate 9 persoane aflate în situații de urgență.

De asemenea, polițiștii au intervenit pentru a salva o persoană care intenționa să își ia viața.

Pentru aplicarea măsurilor de autoprotecție, au fost transmise și 4 mesaje de avertizare a populației, prin sistemul RO-ALERT.
 
Controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență
 
Angajații IGSU au efectuat 94 de controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență, fiind identificate 17 obiective care funcționau fără autorizație de securitate la incendiu.

Totodată, au fost aplicate 305 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 58.503 lei.
 
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?

Comentarii