MAE Atenționare de călătorie în Franța! Greva sindicatelor din transportul feroviar
MAE: Atenționare de călătorie în Franța! Greva sindicatelor din transportul feroviar
20 Nov, 2024 09:58
ZIUA de Constanta
282
Marime text
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Franceză că personalul angajat în domeniul transportul feroviar din această țară a anunțat intrarea în grevă pentru 24 de ore, joi, 21 noiembrie, de la ora 08.00, cu asigurarea serviciului minim al circulației trenurilor. Astfel, circulația feroviară, urbană și interurbană (TGV, TER, Intercity și RER) de pe întreg teritoriul Republicii Franceze va fi perturbată.
Se recomandă cetățenilor români să obţină informaţii de actualitate, privind condiţiile de transport, consultând paginile web ale SNCF: https://www.sncf-connect.com/, https://www.sncf.com/fr/itineraire-reservation/itineraire , https://www.oui.sncf/aide/informations-situation-perturbee-etat-du-trafic-echange-et-remboursement și aplicația SNCF.
MAE informează că cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Consulatului General al României la Paris: +33147052966 și +33147052755.
De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție următoarele telefoane de permanență, în funcție de circumscripția consulară de reședință, astfel:
* Consulatul General al României la Paris: +33680713729;
* Consulatul General al României la Marsilia: +33610027164;
* Consulatul General al României la Lyon: +33643627736;
* Consulatul General al României la Strasbourg: +33627050022.
MAE recomandă consultarea paginilor de Internet: http://paris.mae.ro, https://cgparis.mae.ro/, http://lyon.mae.ro, http://marsilia.mae.ro, http://strasbourg.mae.ro, www.mae.ro.
Citește și
Atenționare de călătorie în Grecia! Este anunțată grevă generală în sectorul public
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii