Locuri noi de parcare amenajate în municipiul Constanța
Locuri noi de parcare amenajate în municipiul Constanța
24 Mar, 2022 17:48
ZIUA de Constanta
2863
Marime text
Primăria Municipiului Constanța anunță că, în ultimele luni, au fost amenajate 70 de noi locuri de parcare în mai multe zone din oraș.
Astfel, echipele Confort Urban au finalizat joi lucrările de asfaltare a parcării situate pe strada Prelungirea Liliacului din cartierul Km 4-5, iar suprafața carosabilă a fost extinsă pentru ca locuitorii din zonă să beneficieze de spații corespunzătoare pentru a-și parca autoturismele.
Noi locuri de parcare sunt disponibile pentru riverani în cartierul Km 5, pe strada Mugurului, la intersecția cu strada Theodor D. Speranția. Terenul eliberat de garaje a fost reamenajat prin lucrări de refacere a suprafețelor și asfaltare. Ulterior, au fost aplicate marcajele rutiere.
Totodată, lucrări similare au avut loc și pe bulevardul I.C. Brătianu, în zona blocului SR8A. Spațiul urban a fost optimizat, noi locuri de parcare au fost construite în locul garajelor demolate.
Pe aleea Nalbei, continuă procesul de regenerare urbană a zonei. O parcare destinată riveranilor a fost amenajată în dreptul blocului L111, pe terenul eliberat de construcțiile cu character provizoriu.
Pentru rezervarea unui loc de parcare, este disponibilă platforma online https://parcari.primaria-constanta.ro.
Actele necesare pentru rezervarea unui loc de parcare sunt disponibile pe site-ul Primăriei municipiului Constanța, secțiunea De interes public/Formulare tip.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii