Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:47 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Licitația pentru Planul Urbanistic General al municipiului Constanța, constestată la CNSC. Și prima licitație a fost anulată pentru abateri grave de la prevederile legislative

ro

05 Sep, 2020 00:00 2796 Marime text
  • La sfârșitul anului trecut, Primăria Constanța a anunțat licitația în valoare de 7.840.336,13 lei fără TVA pentru Planul Urbanistic General al municipiului Constanţa
  • PUG-ul municipiului Constanţa şi regulamentul local de urbanism aferent au fost prelungite în 2019 de Consiliul Local Municipal pentru cinci ani, până în 2023
  • Actualul PUG datează din 1999 şi este singurul plan urbanistic al municipiului de după Revoluţie
  • Prima licitaţie derulată de Primăria Constanţa pentru atribuirea contractului „Actualizare Plan Urbanistic General al municipiului Constanţa” a fost anulată. 
  • Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, a adoptat recent o decizie la o contestaţie înregistrată de Asocierea Project Resolv Consulting SRL - SC Cornel & Cornel Topoexim SRL - SC Masstudio SRL– Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”
  • Asocierea a contestat procedura de licitație deschisă, online, în vederea atribuirea contractului de servicii având ca obiect „Actualizare Plan Urbanistic General al municipiului Constanța”, organizată de primăria municipiului Constanța, în calitate de autoritate contractantă
  • După analizarea documentelor depuse de ambele asocieri de firme, CNSC a decis respingerea contestației pentru neconstituirea cauțiunii
  • Decizia poate fi atacată cu plângere, în termen de 10 zile de la comunicare

La sfârșitul anului trecut, Primăria Constanța a anunțat licitația în valoare de 7.840.336,13 lei fără TVA pentru Planul Urbanistic General al municipiului Constanţa în vigoare, aprobat prin HCL nr. 653/1999, cu valabilitate prelungită prin HCL nr. 77/2011, HCL nr. 81/2013 şi HCL nr. 327/18.12.2015.
Planul Urbanistic General (PUG) al municipiului Constanţa şi regulamentul local de urbanism aferent au fost prelungite de Consiliul Local Municipal pentru cinci ani, până în 2023.
Actualul PUG datează din 1999 şi este singurul plan urbanistic al municipiului de după Revoluţie.
Vă reamintim că prima licitaţie derulată de Primăria Constanţa pentru atribuirea contractului „Actualizare Plan Urbanistic General al municipiului Constanţa” a fost anulată.  În notificarea din SEAP se arata că s-au constatat „abateri grave de la prevederile legislative afectează procedura de atribuire sau este imposibilă încheierea contractului.

Nici cea de-a doua licitație pentru PUG nu pare una simplă.
Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, a adoptat recent decizia nr. 1564/C10/1766 la contestaţia înregistrată de Asocierea Project REsolv Consulting SRL - SC Cornel & Cornel Topoexim SRL - SC Masstudio SRL– Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, cu sediul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură la SC Masstudio SRL, în municipiul Constanța, str. Theodor Burada nr. 38A, Constanța, reprezentată legal prin avocat Mihaela Dumitrașcu.
Asocierea a contestat procedura de licitație deschisă, online, în vederea atribuirea contractului de servicii având ca obiect „Actualizare Plan Urbanistic General al municipiului Constanța”, organizată de primăria municipiului Constanța, în calitate de autoritate contractantă.

Asocierea a solicitat admiterea contestației, precum și anularea actelor atacate și reevaluarea, respectiv: să se constate nelegalitatea/netemeinicia/nefundamentarea și în consecință, anularea în parte a procesului-verbal nr. 58604/27.03.2020 privind verificarea DUAE – a condițiilor de participare și a cerințelor minime asociate – în partea ce privește oferta asocierii Synergetics Corporation - Quattro Design, întrucât a fost declarată admisă în loc să fie exclusă din procedură; procesul-verbal nr. 104859/10.07.2020 privind evaluarea ofertelor tehnice și grilele de evaluare prin care a fost stabilit punctajul ofertantelor, respectiv: în ce privește evaluarea ofertei Asocierii, se contestă punctajul acordat metodologiei pentru realizarea serviciilor. Contestarii susțin că în ce privește evaluarea ofertei Asocierii Synergetics Corporation - Quattro Design, se contestă calificarea și punctajul acordat acesteia.
Asocierea a mai contestat și procesul-verbal nr. 112359/24.07.2020 privind evaluarea ofertelor financiare, raportul procedurii nr. 120655/10.08.2020 și adresele de comunicare a rezultatului procedurii, precum și orice alte acte subsecvente emise în cadrul procedurii.

Asocierea Project REsolv Consulting SRL - SC Cornel & Cornel Topoexim SRL - SC Masstudio SRL– Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” a cerut la CNSC, obligarea autorității contractante la adoptarea de măsuri de remediere necesare pentru restabilirea legalității: să reia procedura de evaluare de la momentul verificării DUAE depuse de contracandidații săi, să dispună excluderea acestei asocieri din procedură și să finalizeze procedura de reevaluare doar cu Asocierea.

Totodată, Synergetics Corporation, prin adresa nr. 377/31.08.2020, înregistrată la CNSC cu nr. 36822/ 31.08.2020, cu sediul în municipiul București, reprezentată legal prin administrator Claudiu Nicolae Băjenaru, în calitatea de lider al asocierii Synergetics Corporation - Quattro Design, a formulat „cerere de intervenție”, prin care a solicitat: admiterea cererii de intervenție, respingerea ca lipsită de interes, neîntemeiată și nelegală a contestației depuse de rivalii lor , respectiv Asocierea Project REsolv Consulting SRL - SC Cornel & Cornel Topoexim SRL - SC Masstudio SRL– Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”.

După analizarea documentelor depuse de ambele asocieri de firme, Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor a decis respingerea contestației formulată de Asocierea Project REsolv Consulting SRL - SC Cornel & Cornel Topoexim SRL - SC Masstudio SRL– Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, în contradictoriu cu primăria Constanța, pentru neconstituirea cauțiunii și respingerea cererea de intervenție formulată de asocierea Synergetics Corporation - Quattro Design.
Prezenta decizie poate fi atacată cu plângere, în termen de 10 zile de la comunicare.


Citește și:

Primăria Municipiului Constanţa lansează o nouă procedură privind elaborarea, avizarea şi aprobarea noului Plan Urbanistic General

Licitaţia pentru PUG-ul municipiului Constanţa, anulată. Conducerea PNL Constanţa acuză că este o mişcare deliberată a municipalităţii

Licitaţia pentru actualizarea Planului Urbanistic General al municipiului Constanţa a fost anulată

Actualizarea Planului Urbanistic General al municipiului Constanţa costă o mică avere
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii