Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
01:46 20 04 2021 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Licitația pentru lucrările de modernizare la Clinica Obstretică Ginecologie din Spitalul Județean Constanța nu va fi anulată

ro

01 Mar, 2021 00:00 362 Marime text
  • Constestația depusă de SC Taca Construcții & Consultanță SRL, în calitate de lider al Asocierii SC Taca Construcții & Consultanță SRL – SC Euro Audit Service SRL, respinsă de CNSC
  • Aceasta viza licitația pentru lucrările de modernizare la Clinica Obstretică Ginecologie din Spitalul Județean Constanța

Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a soluționat constestația cu nr. 2933/19.01.2021, depusă de SC Taca Construcții & Consultanță SRL, în calitate de lider al Asocierii SC Taca Construcții & Consultanță SRL – SC Euro Audit Service SRL, cu sediul în Constanța, str. Pescarilor nr. 39, reprezentată legal prin Alexandru Troia și convențional prin avocat Oana Gavrilă.

Constestația a fost depusă împotriva solicitării de clarificări nr. 1846/11.01.2021 emisă de către Spitalul Clinic Județean de Urgență Sf. Apostol Andrei Constanța, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificate, online, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect „Lucrări de modernizare Clinică Obstretică Ginecologie, etaj 7”.

Prin intermediul constestației, SC Taca Construcții & Consultanță SRL a solicitat: suspendarea procedurii de atribuire până la soluționarea definitivă a prezentei contestații; anularea Adresei nr. 1846/11.01.2021 („Solicitare de clarificări") prin care autoritatea contractantă solicită depunerea unor certificate (atestate ISO, avize și atestate), deși o cerință în acest sens nu a fost
impusă prin documentația de atribuire; obligarea autorităţii contractante la continuarea procedurii de atribuire cu respectarea dispoziţiilor legale în materia achiziţiilor publice, cu consecinţa stabilirii conformităţii şi admisibilităţii ofertei Asocierii Taca și obligarea autorităţii contractante la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea demersului judiciar.

Recent, Consiliul s-a pronunțat asupra cererii de suspendare a procedurii din cuprinsul contestației formulată SC Taca Construcții & Consultanță SRL, respingând-o. Pe rol, în prezent, se află capetele de cerere din contestație.

Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CNSC a decis să respingă nefondată contestația formulată de SC Taca Construcții & Consultanță SRL în contradictoriu cu Spitalul Clinic Județean de Urgență Sf. Apostol Andrei Constanța.
Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 și poate fi atacată cu plângere, în temeiul art. 29 din același act normativ, în termen de 10 zile de la comunicare.



 

Ti-a placut articolul?

Comentarii