Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:12 15 07 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

La Mangalia va fi montată o staţie de măsurători costiere Sistem de alertare în cazul unor evenimente de excepţie în Marea Neagră

ro

06 Mar, 2013 21:48 3569 Marime text
Institutul Naţional de Geologie şi Geoecologie Marină - GeoEcoMar - solicită Administraţiei Bazinale de Apă „Dobrogea Litoral” Avizul de Gospodărire a Apelor pentru amplasarea unei staţii complexe de măsurători costiere (Coastal Gauge System) în largul localităţii Mangalia. Staţia este parte a unui proiect internaţional complex, intitulat Marinegeohazard, derulat în cadrul Programului de cooperare transfrontalieră România - Bulgaria 2007 - 2013, finanţat din fondurile structurale ale Comisiei Europene.

Potrivit explicaţiilor lui Glicherie Caraivan, cercetător în cadrul GeoEcoMar Constanţa, proiectul Marinegeohazard îşi propune proiectarea, achiziţia şi implementarea unui sistem de alertare în timp real în cazul unor evenimente excepţionale produse de hazarde naturale în Marea Neagră, cu efecte în zona transfrontalieră România - Bulgaria. Beneficiari ai proiectului sunt Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Geologie şi Geoecologie Marină - GeoEcoMar, Institutul de Geologie al Academiei Bulgare de Ştiinţe, Institutul de Oceanologie al Academiei Bulgare de Ştiinţe şi Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului. Aşa cum a declarat cercetătorul, sistemul de alertare în timp real presupune că structurile care se ocupă de managementul situaţiilor de urgenţă vor fi informate continuu în cazul unor hazarde naturale.

Se intenţionează ca prin proiectul Marinegeohazard să fie pus la punct un sistem regional comun de avertizare în timp real, un instrument de decizie comună pentru intervenţie şi, de asemenea, este avută în vedere protecţia comunităţilor locale, a mediului şi a bunurilor în zona transfrontalieră faţă de consecinţele geohazardelor marine naturale.

Staţia va fi realizată anul acesta

Un prim pas în acest proiect integrat e reprezentat de realizarea staţiei complexe de măsurători costiere (Coastal Gauge System) în largul mării, la Mangalia. Staţia este compusă dintr-o serie de elemente, senzori şi dispozitive de comunicare şi va fi montată la 12-15 metri adâncime. Va cuprinde, printre altele, o baliză verticală pentru echipamente, din material anticoroziv, cu o perioadă extinsă fără necesitate de întreţinere, un sistem electric, un sistem de semnalizare pe timp de zi şi de noapte, compus din lumini şi reflector radar activ, dispozitiv GSP, sistem de comunicare prin satelit bazat pe tehnologia Iridium, staţie meteo automată, pachet de instrumente în partea de jos a staţiei (5 metri sub nivelul mării), compus din senzor pentru curenţi acvatici, senzori pentru oxigen, temperatură, conductivitate, turbiditate, presiune şi clorofilă.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii