Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:11 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Klaus Iohannis, mesaj de Ziua Dezrobirii Romilor- O zi a condamnării rasismului, a xenofobiei şi a urii

ro

20 Feb, 2023 11:15 848 Marime text
 Klaus Iohannis, foto: Facebook.com Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis luni, 20 februarie 2023, un mesaj cu prilejul Zilei Dezrobirii Romilor.

Mesajul a fost prezentat de către Sergiu Nistor, Consilier Prezidențial - Departamentul Cultură, Culte şi Minorități Naționale, în cadrul evenimentului „Romi pentru România”.

Vă prezentăm în continuare textul mesajului:

Acum 167 de ani, printr-un act cu o semnificație profundă pentru întreaga naţiune, romii din ţara noastră îşi dobândeau libertatea care le fusese răpită şi refuzată timp de secole. În procesul istoric de modernizare a României, dezrobirea a însemnat nu doar înfăptuirea unui act de justiţie pentru romi, dar şi un moment fundamental pentru demnitatea poporului român şi apropierea sa de valorile umaniste europene.

Dezrobirea romilor de la mijlocul secolului XIX nu a condus însă la eliminarea discriminărilor, care nu au putut fi şterse de proclamarea egalităţii în drepturi. Nici prejudecățile nu au fost depășite, ele menținându-se în mentalul public în ciuda sacrificiilor romilor din Războiul de Independenţă sau din cel de reîntregire.

În loc să aducă emanciparea economică, socială şi politică a romilor, secolul XX rămâne în istorie prin crimele Guvernului Antonescu şi miile de victime ale deportărilor, ale rasismului şi ale urii.

După Revoluţia din Decembrie 1989, parcursul nostru european a consemnat o despărţire clară de politica regimului comunist, care a urmărit constant să estompeze existenţa şi identitatea culturală a minorităţii rome.

Ziua Dezrobirii Romilor este un prilej de cinstire a memoriei tuturor celor care au suferit pentru libertatea şi demnitatea umană, un moment în care să reflectăm mai mult la importanța respectării drepturilor fundamentale ale omului, o zi a condamnării rasismului, a xenofobiei şi a urii. Este, totodată, o ocazie de a asuma responsabilitatea avută de autoritățile române în Holocaustul romilor în acele zile întunecate ale umanităţii, dar și de a ne reafirma angajamentul nostru ca niciodată să nu mai permitem ceva similar.

Dincolo de promisiuni, ceea ce contează sunt măsurile concrete adoptate pentru a asigura în prezent membrilor minorităţii rome condiţii demne şi nediscriminatorii de viaţă, de muncă, de educaţie şi de îngrijire a sănătăţii. În acest context, subliniez importanţa atingerii cât de curând şi complet a ţintelor stabilite prin Strategia Guvernului României de incluziune a cetăţenilor români aparţinând minorităţii rome pentru perioada 2022-2027, printr-o acţiune care să implice o colaborare strânsă între autorităţile centrale şi locale, instituţiile publice şi societatea civilă.

România este astăzi un exemplu de relaţii interetnice care au la bază respectul pentru identitatea culturală şi lingvistică a fiecărei minorităţi şi în care funcţionează comunicarea interinstituţională pentru binele comun. Numeroasa minoritate romă este un contribuitor valoros în acest dialog, cu atât mai mult cu cât romii participă la construirea viitorului comun al națiunii noastre, clădit pe solidaritate. Dezrobirea de acum 167 de ani este un act al patrimoniului nostru istoric, dar mesajul său, acela al căutării şi cinstirii libertăţii, rămâne actual și se reînnoieşte în fiecare zi, prin muncă, prin cultură şi educaţie!
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii