Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:21 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Jonathan Scheele a devenit cetatean de onoare al Cumpenei

ro

02 Oct, 2006 00:00 1082 Marime text

Sarbatoarea recoltelor

Festivalul Ziua Recoltei al comunei Cumpana a reusit, sambata, sa reuneasca tarani, autoritati locale si judetene, primari ai celor 56 de comune constantene, dar si reprezentanti ai Uniunii Europene * Seful Delegatiei Comisiei Europene in Romania, Jonathan Scheele, a primit din partea Consiliului local simbolul zilei Recoltei, diploma de cetatean de onoare si cheia localitatii * Primarul comunei Cumpana, Mariana Gaju, l-a indemnat pe oficialul european sa deschida usile finantarilor proiectelor de infrastructura

Cea de-a IV-a editie a Festivalului "Ziua Recoltei" comunei Cumpana a debutat in urma cu doua zile pe stadionul din localitate. Organizatorii evenimentului, Consiliul local si Primaria Cumpana, au reusit sa transforme manifestatia intr-un maraton al muzicii populare si usoare romanesti, garnisit cu sesiuni de informare, expozitii ale produselor traditionale romanesti, dezbateri si strategii de dezvoltare rurala. Printre invitatii speciali s-au numarat seful Delegatiei Comisiei Europene in Romania, Jonathan Scheele, consulul Consulatului Francez la Constanta, Jean-Marie Decaux, senatorul Partidului Social Democrat, Ion Iliescu, reprezentanti ai institutiilor descentralizate, dar si primari din cele 56 de comune constantene. Seful Delegatiei Comisiei Europene in Romania, Jonathan Scheele, a declarat ca se simte de-al casei in Cumpana, comunitate careia i-a acordat anul trecut titulatura de sat european. El a marturisit ca este pentru prima data in cinci ani de prezenta in Romania cand participa la un astfel de eveniment. In numele Consiliului local, primarul localitatii Cumpana, Mariana Gaju, a decernat sefului Delegatiei Comisiei Europene in Romania simbolul Zilei Recoltei si cheia localitatii. "Sa folositi aceasta cheie pentru a deschide usile finantarilor proiectelor de infrastructura atat pentru Cumpana cat si pentru celelalte localitati din tara". Jonathan Scheele a mai primit din partea autoritatilor locale si diploma de Cetatean de Onoare. In cuvantul sau, primarul Mariana Gaju, a declarat ca Ziua Recoltei a fost si este ziua taranului roman, a celor care lucreaza pamantul in tacere, cu gandul doar la Dumnezeu si la familia lor. "In decursul unui an, rare sunt momentele cand taranul are parte de o clipa de ragaz. Doar o data pe an, intr-o singura zi isi permite un moment de odihna si de fala", a mentionat Mariana Gaju. Ea a mai adaugat ca autoritatile locale s-au ocupat de organizarea acestei sarbatori intrucat este reprezentativa pentru toti. Mariana Gaju considera ca indiferent de timpurile care vor veni, oricat de departe ne va duce istoria, traditiile romanesti trebuie pastrate cu sfintenie.Pe scena amenajata in stil rustic de pe stadionul din localitate au evoluat Cristian Pomohaci, Elena Roizen, Ion Amititeloaie, Daniela Condurache, Gheorghe Rosuga, Polina Gheorghe, Mariana Stanescu, Bogdan Cristian si ansambluri folclorice din Dobrogea. Prima seara a Zilei Recoltei s-a incheiat cu recitalurile sustinute de Andra si trupa Simplu.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii