Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
13:05 04 12 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, mesaj cu prilejul Sărbătorilor Pascale (video)

ro

16 Apr, 2020 17:47 1273 Marime text
Hristos a înviat!

Iată-ne și la sărbătoarea Învierii din anul 2020. Cu toate greutățile, cu toată pandemia pe care am străbătut-o de la începutul postului, iată-ne acum la această sărbătoare la care Hristos ne cheamă să viem în Înviere, cu Învierea Sa, pentru că ne-a trimis Lumina care ne îmbracă și pe noi în razele strălucitoare ale bucuriei biruinței vieții asupra morții.
Este sărbătoarea cea mai mare, care ne cheamă pe toți la viața cea fără de sfârșit, să devenim și noi fii al Învierii. Iată, așadar, după zilele de post străbătute, după metanii răsare acum Hristos, Cel înviat din morți, care ne arată că bucuria învinge tristețea, că tristețea trebuie să plece departe, că viața se arată în mod deplin și trebuie să fim și noi fii ai Vieții, fii ai Învierii, fii ai dragostei.
Dragostea de Dumnezeu a adus Învierea lui Hristos, care este nădejdea învierii noastre.
Dorim ca toți creștinii să simtă această bucurie, cu toate greutățile, cu toate lipsurile, cu toate izolările, cu toate spitalizările, Învierea va birui și dincolo de învierea noastră nu va mai fi decât bucurie. Să nădăjduim în acea bucurie și să ne salutăm de acum cu acest salut al bucuriei Învierii: Hristos a înviat!
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii