IPJ Constanța despre sigilarea unor birouri din sediul Poliției Municipiului Medgidia - Activitatea Biroului de Siguranță Rutieră Medgidia nu este blocată
IPJ Constanța despre sigilarea unor birouri din sediul Poliției Municipiului Medgidia - Activitatea Biroului
215
Marime text
După ce sindicaliștii Europol au transmis că două birouri din sediul Poliției Municipiului Medgidia, ar fi fost sigilate, Compartimentul de Relații Publice al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța transmite că informațiile vehiculate în spațiul public, potrivit cărora activitatea Biroului de Siguranță Rutieră Medgidia ar fi blocată, sunt false, iar polițiștii rutieri dispun de toate mijloacele necesare pentru a-și desfășura activitatea în vederea îndeplinirii în condiții optime a misiunilor pentru asigurarea liniștii și ordinii publice în municipiul Medgidia și în zona de competență.
Cele două birouri au fost sigilate conform procedurilor, pentru efectuarea de verificări specifice privind posibile încălcări ale legislației aflate în vigoare.
În concluzie, ne reafirmăm angajamentul pentru o comunicare transparentă și echilibrată, în vederea corectei informări a opiniei publice, asigurăm cetățenii de faptul că siguranța persoanelor și protejarea vieții acestora rămân o prioritate pentru Poliție și facem apel la tratarea cu responsabilitate a informațiilor prezentate în spațiul public“ - precizează IPj Constanța.
Reacția IPJ Constanța vine după ce Sindicatul Europol atransmis pe pagina de Facebook că chestorul Mototolea, împuternicit inspector-șef al IPJ Constanța, ar fi blocat activitatea polițiștilor rutieri din Medgidia după ce a dispus sigilarea celor două încăperi în care agenții aveau fișetele și calculatoarele.
Începând cu data de 12.11.2025, chestorul Mototolea, fără vreun temei legal, a dispus sigilarea celor două birouri, probabil dorind să verifice dacă există microfoane, în contextul apariției în spațiul public a unor înregistrări care demonstrează conduita ostilă a șefului. Problema este că, după ce a terminat filmul la care se uita pe Netflix – „Cum să mușamalizezi un caz de hărțuire morală la locul de muncă” –, s-a pierdut în idei și a uitat că el însuși a ordonat, de două zile, sigilarea complet aiurea a ușilor de la cele două birouri.
Astfel, Mototolea a obstrucționat activitatea întregului colectiv al Biroului Siguranță Rutieră Medgidia, iar colegii care au mijloacele din dotare și documentele de lucru în fișetele din birourile sigilate s-au prezentat la muncă rugându-se să nu fie nevoiți să intervină la vreun caz mai serios.
Acestea fiind spuse, domnule chestor Mototolea, știm – e vineri seara, sunteți la malul mării, cu briza în piept, poate vă gândiți la weekend –, dar vă rugăm: desigilați birourile pe care le-ați sigilat aiurea, pentru ca polițiștii rutieri să își poată face treaba și să îndeplinească norma de amenzi cerută de șeful Biroului Siguranță Rutieră“ - transmite Sindicatul Europol pe pagina de facebook
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


