Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:13 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

IPJ Constanța Amenzi pentru cei care au încălcat normele de convieţuire socială, ordinea şi liniştea publică

ro

24 Nov, 2021 21:32 1063 Marime text

 
  • Prevenirea faptelor cu violență, în atenția polițiștilor
Acțiune pe linia prevenirii și combaterii infracțiunilor comise cu violență, desfășurată de poliștii constănțeni. 

Astfel, au fost legitimate aproximativ 120 de persoane, totodată fiind verificate 40 de autoturisme.

Iată ce transmite IPJ Constanța 

La data de 23 noiembrie a.c., polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii infracțiunilor comise cu violență.

Astfel, au fost legitimate aproximativ 120 de persoane, totodată fiind verificate 40 de autoturisme.

În urma activităților, au fost aplicate 33 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 9.000 de lei, dintre care 11 la Legea 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.

În activități au fost angrenați și jandarmi constănțeni.

Recomandări pentru prevenirea infracţiunilor de tâlhărie

- Evitaţi deplasările pe trasee situate în zone mai puţin circulate (câmpuri, parcuri, şantiere etc.);

- Dacă din diverse motive trebuie să circulaţi după lăsarea întunericului, ocoliţi locurile neiluminate ori în care se află unităţi cu program prelungit sau non-stop, unde se comercializează băuturi alcoolice; este bine ca în astfel de cazuri să fiţi însoţiţi;

- Când observaţi că sunteţi urmăriţi de un individ (sau mai mulţi), deplasaţi-vă prin zone intens circulate (chiar dacă acest lucru presupune schimbarea traseului) şi cereți ajutor persoanelor din jurul dumneavoastră;

- Nu vă afişaţi ostentativ cu obiecte de valoare (lănţişoare, brăţări, telefoane mobile, etc.);

- Nu vă lăsaţi atraşi în locuri dosnice de către persoane care oferă spre vânzare diverse produse/servicii;

- Evitaţi transportarea unor sume mari de bani dacă nu vă luaţi măsuri de siguranţă corespunzătoare.

Sursa foto cu rol ilustrativ: Facebook/ Poliția Română 



 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii