Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
14:14 15 10 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Investiţie nouă Compania OMV Petrom SA, aviz de gospodărire a apelor pentru executarea lucrărilor în sonda L2 Lebăda

ro

15 Jun, 2018 00:00 1322 Marime text
OMV Petrom SA vrea să solicite de la Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea - Litoral aviz de gospodărire a apelor pentru realizarea lucrărilor de abandonare a intervalului 1.835-2.566 de metri în sonda L2 Lebăda Est şi săparea sondei L2 A Lebăda Est.
 
 
Societatea OMV Petrom SA, zona de producţie X Petromar, incinta Port Constanţa, dana 34, anunţă constănţenii că va solicita de la Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea - Litoral aviz de gospodărire a apelor pentru realizarea proiectului „Executarea lucrărilor de abandonare a intervalului 1.835-2.566 de metri în sonda L2 Lebăda est şi săparea sondei L 2 A Lebăda Est din perimetrul de explorare - exploatare - dezvoltare XVIII Istria în cadrul Platformei Continentale a Mării Negre“. Compania a precizat că această investiţie este nouă.
 
Cei care doresc să obţină informaţii suplimentare cu privire la avizul de gospodărire a apelor pot contacta solicitantul de aviz. De asemenea, constănţenii pot transmite observaţii, sugestii şi recomandări la adresa solicitantului, OMV Petrom SA, zona de producţie X Petromar, incinta Port Constanţa, dana 34.
 
Reamintim că, anul trecut, OMV Petrom SA a depus la Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa memoriul de prezentare a proiectului „Executarea lucrărilor de săpare a sondei de exploatare LVO7 Lebăda Vest din perimetrul de explorare - exploatare - dezvoltare XVIII Istria“, pentru obţinerea acordului de mediu. Executantul lucrărilor este Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare Marină „Grigore Antipa“ Constanţa. Memoriul este întocmit conform Ordinului 135/2010 al Ministerului Mediului şi Pădurilor, pentru proiectul „Executarea lucrărilor de săpare a sondei de exploatare LVO7 Lebăda Vest din perimetrul de explorare - exploatare - dezvoltare XVIII Istria“.
 
Realizarea proiectului presupune săparea unei noi sonde de exploatare cu două traiecte în zona de zăcământ, sondă ce va fi amplasată pe platforma fixă suport sonde nr. 6 (PFSS6), slot A din perimetrul de explorare - exploatare - dezvoltare XVIII Istria. Lucrările de săpare a sondei din cadrul perimetrului de explorare - dezvoltare şi exploatare petrolieră XVIII Istria se vor executa în baza avizului Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, în curs de elaborare. Din punct de vedere geologic, structura Lebăda Vest este amplasată pe flancul nord-estic al Depresiunii Istria, aparţinând platoului continental românesc al Mării Negre, pe aliniamentul structural Pescăruş - Lebăda Est - Lebăda Vest - Delta - Sinoe, evidenţiat la nivelul depozitelor sedimentare de vârstă Jurasic mediu - Neocomian, Cretacic şi Eocen, structura Lebăda Vest aflându-se la o distanţă de cca 80 Km de Constanţa.
 
Administrativ, structura Lebăda Vest este localizată în cadrul perimetrului de explorare - dezvoltare - exploatare XVIII Istria, respectiv al perimetrului de exploatare - dezvoltare Lebăda Vest. Din punct de vedere morfologic, perimetrul XVIII Istria se află în partea nordică a Depresiunii Istria, cuprinsă între falia Heracleea, la nord, şi prelungirea în domeniul marin a faliei Peceneaga - Camena, la sud. Această depresiune separă şelful nordic (depresiunea Preeuxinică, respectiv extinderea în acvatoriu a Deltei Dunării şi a zonei Tulcea) de şelful sudic (prelungirea în domeniul marin a Platformei Moesice), iar în ansamblul geologic, zona s-ar situa în mare parte pe prelungirea în zona acvatorială a Orogenului Nord-Dobrogean.
 

Despre OMV Petrom

 
Conform informaţiilor furnizate de Registrul Comerţului, compania OMV Petrom a fost înfiinţată în 1997. Firma are un capital social subscris de 5.664.410.833,5 lei, integral vărsat, compus din 56.644.108.335 de acţiuni nominative, fiecare în valoare de 0,1 lei. Acţionari persoane juridice sunt Ministerul Energiei, în numele Statului Român, cu 20,639% din capitalul social, Fondul Proprietatea SA, cu 9,9985% din capitalul social, OMV Aktiengesellshaft, cu sediul social în Austria, cu 51,011% din capitalul social, Listă Persoane Juridice, cu 16,2938% din capitalul social, şi Listă Acţionari PPM, cu 2,0583% din capitalul social.
 
Persoane împuternicite sunt: Sevil Shhaideh - membru în consiliul de supraveghere; Hans Christopher Veit - membru în consiliul de supraveghere; Verchere Christina Campbell - membru în directorat, preşedinte al directoratului; Ştefan Waldner - membru în directorat, director financiar; Daniel Turnheim - membru în consiliul de supraveghere; Diaconu - Pintea Lăcrămioara - membru în directorat; Reinhard Florey - membru în consiliul de supraveghere, vicepreşedinte;
Rainer Seele - membru în consiliul de supraveghere, preşedinte consiliu de supraveghere; Manfred Leitner - membru în consiliul de supraveghere; Joseph Bernhard Mark Mobius - membru în consiliul de supraveghere; Neil Anthony Morgan - membru în directorat; Jochen Weise - membru în consiliul de supraveghere;
Cojocaru Radu Spiridon - membru în consiliul de supraveghere; Peter Rudolf Zeilinger - membru în directorat.
 
Domeniul de activitate principal al societăţii îl reprezintă extracţia petrolului brut, explorarea şi exploatarea zăcămintelor de petrol şi gaze naturale. Potrivit Ministerului de Finanţe, OMV Petrom a raportat pentru anul fiscal 2015 o cifră de afaceri netă de 13.687.616.179 de lei, o pierdere de 630.646.624 de lei şi 15.581 de salariaţi.
 
Citeşte şi:
 
Dezbatere publică la APM Constanţa pentru executarea lucrărilor de săpare a sondei de exploatare Lebăda Vest

 

Ti-a placut articolul?

Comentarii