Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:24 28 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Intervenție online e premierului Ciolacu la Summit-ul internațional de la Kiev privind securitatea alimentară mondială

ro

25 Nov, 2023 15:16 701 Marime text





 
  • Prim-ministrul Marcel Ciolacu a avut o intervenție în format online la Summit-ul internațional de la Kiev privind securitatea alimentară mondială, prilej cu care a subliniat rolul esențial al României în facilitarea exporturilor de cereale ucrainene prin intermediul coridoarelor de solidaritate create la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui comunicat al guvernului.
 
De asemenea, a reafirmat solidaritatea României față de Ucraina și a transmis felicitări omologului său ucrainean, Denys Shmyhal, pentru nivelul de cooperare excelent orientat spre extinderea conexiunilor terestre, feroviare, fluviale și maritime dintre cele două țări.
 

„România și-a asumat un rol de maximă importanță în asigurarea tranzitului de cereale ucrainene către piețele internaționale, astfel încât mai mult de 60% din totalul acestor exporturi au fost realizate prin coridoarele de transport din țara noastră. În perioada următoare este vizată o creștere a capacității de transport, cu sprijinul direct al partenerilor internaționali și ai Uniunii Europene”, a adăugat premierul Marcel Ciolacu.

 
Șeful Executivului român a condamnat în termenii cei mai fermi atacurile ilegale și nejustificate ale Rusiei în Ucraina, care constituie crime de război. De asemenea, a condamnat bombardamentele rusești din Ucraina în proximitatea frontierei cu România, care afectează infrastructura necesară transportului de cereale pe piețele internaționale.
 
Ajuns anul acesta la cea de-a doua ediție, Summit-ul internațional de la Kiev privind securitatea alimentară mondială marchează importanța programului umanitar ”Cereale din Ucraina”, inițiat în 2022 de președintele Ucrainei, Volodîmîr Zelenski.
 
Au participat, fizic sau online, la acest summit aproape 30 de înalți demnitari, șefi de state, de guverne și miniștri de externe din țări europene, SUA, Japonia, Republica Coreea, Canada, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, reprezentanți ai instituțiilor Uniunii Europene, Secretarul General ONU, Antonio Guterres, precum și Secretarul General al Consiliului de Cooperare al Golfului, Jasem Mohamed Al-Budaiwi, pentru a acorda sprijin nemijlocit securității alimentare la nivel mondial, prin asigurarea exporturilor de cereale din Ucraina către piețele internaționale și în special către țările cele mai vulnerabile.
 
 
Citește și
Premierul Ciolacu a primit astăzi delegația șefilor de misiune ai statelor Organizației Cooperării Islamice și Grupului statelor arabe.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii