Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:35 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Îngrijorător! Peste 500 de incendii de vegetație înregistrate în weekend! Mii de hectare de teren afectate

ro

23 Oct, 2023 10:48 751 Marime text
Foto: ISU Delta TulceaPeste 2.000 de hectare de teren au fost afectate în urma arderilor necontrolate care s-au manifestat în ultimele 72 de ore!

Cu efort susținut, echipajele de salvatori au intervenit în ultimele trei zile, 20-22 octombrie, în aproximativ 5.000 de situații de urgență înregistrate la nivel național.

Potrivit IGSU, în ultimele 72 de ore, pompierii militari au acționat pentru stingerea celor 556 de incendii, prevenind astfel extinderea flăcărilor și limitând pagubele materiale. Din totalul acestora, 527 de intervenții au fost la arderi necontrolate, cum ar fi miriști, vegetație uscată, deșeuri și fond forestier (litieră) suprafață afectată fiind de 2.250 de hectare.

În perioada de referință, echipajele SMURD au intervenit la 3.876 solicitări la nivel național, în urma cărora 3.946 persoane au primit asistență medicală de urgență. Totodată, în 27 de situații, pompierii au intervenit rapid pentru extragerea victimelor din autoturismele avariate în urma accidentelor rutiere.

De asemenea, pentru protecția comunităților, colegii noștri au gestionat cu promptitutine 538 de misiuni, cum ar fi cele pentru deblocarea sau salvarea persoanelor și animalelor din medii ostile vieții. 

Pentru avertizarea populației, au fost transmise 27 mesaje, prin intermediul sistemului RO-ALERT, care au semnalat prezența animalelor periculoase (urși), în județele Argeș, Bacău, Brașov, Buzău, Covasna, Gorj, Harghita, Neamț, Prahova, Sibiu și Vrancea.

Dintre cele mai relevante misiuni, amintim:

❗Intervențiile echipajelor de stingere timișene, care au acționat, pe parcursul ultimelor trei zile,  pentru localizarea și lichidarea celor 16 incendii de vegetație uscată, miriște și mărăciniș ce se manifestau pe raza mai multor localități din județ, limitând astfel pericolul de propagare a acestora. Suprafața totală afectată de arderile necontrolate este de peste 100 ha.

❗Totodată, pompierii hunedoreni au acționat, în acest sfărșit de săptămână, pentru stingerea mai multor incendii de vegetație de pe întreg județul. De menționat, este intevenția colegilor noștri pentru stingerea unui astfel de incendiu care se manifesta între localitățile Mintia și Vețel. Suprafața totală afectată de această ardere necontrolată a fost de aproximativ 3 ha.

❗De asemenea, echipajele operative din județul Vâlcea au acționat, ieri, pe raza comunei Prundeni, pentru lichidarea unui incendiu de vegetație uscată ce se manifesta violent pe o suprafață de aproximativ 10 ha. După o luptă continuă cu flăcările, salvatorii au lichidat incendiul, fără a fi înregistrate victime.

NU UITAȚI!
 
Cetățenii sunt obligaţi să respecte normele privind protecția mediului care interzic arderea vegetației uscate.

Nerespectarea prevederilor legale privind interzicerea arderii miriştilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului, tufărişurilor sau vegetaţiei ierboase constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 7.500 lei la 15.000 lei pentru persoane fizice, iar pentru persoanele juridice de la 50.000 lei la 100.000 lei.

Un regim sancţionator distinct este stabilit pentru arderea miriştilor, stufului, tufărişurilor şi vegetaţiei ierboase din ariile protejate şi de pe terenurile supuse refacerii ecologice, faptă care constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă, dacă a fost de natură să pună în pericol viaţa ori sănătatea umană, animală sau vegetală.

Au fost situaţii când, în urma unor astfel de incendii, s-au înregistrat victime omeneşti din cauza propagării focului sub acţiunea vântului.

Totodată, nu trebuie omis faptul că aceste arderi necontrolate pot constitui cauze ale unor accidente rutiere, chiar soldate cu victime, ca urmare a scăderii vizibilităţii pe drumurile publice, generată de acoperirea carosabilului cu cantităţi mari de fum. De asemenea, nu este lipsit de importanţă efortul depus de personalul structurilor de intervenţie profesioniste pentru stingerea acestor arderi, efort care ar putea fi dirijat către alte situaţii în care cetăţenii se află în pericol.

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit de pe App Store și Google Play.

Citește și: 

Incendiu de amploare la Medgidia! Trei barăci și un adăpost de animale, cuprinse de flăcări (VIDEO)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii