Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
12:03 25 04 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Încep lucrările de reabilitare termică a trei blocuri din Constanța! Ce valoare are proiectul

ro

17 Apr, 2025 08:57 317 Marime text
Foto: Primăria ConstantaPrimăria Municipiului Constanța a demarat lucrările de reabilitare termică pentru blocurile FT4, FT3A și FT3B, situate în zona Soveja, în cadrul unui proiect amplu finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Valoarea totală a investiției se ridică la aproape 11 milioane de lei și vizează eficientizarea energetică și modernizarea fondului locativ din oraș.

Potrivit Primăriei Constanța, contractele de execuție au fost semnate de primarul municipiului Constanța, marcând un pas important spre reducerea consumului energetic, creșterea confortului termic și scăderea costurilor de întreținere pentru locatari.

În acest context , în data de 15 aprilie 2025, la Casa de Cultură a avut loc o ședință de informare destinată beneficiarilor proiectului. La întâlnire au participat reprezentanți ai Primăriei, ai firmelor contractoare, locatarii și reprezentanții legali ai asociațiilor de proprietari. Scopul acestei întâlniri a fost de a asigura o comunicare directă și transparentă cu cetățenii și de a răspunde întrebărilor privind etapele de implementare“ - conform Primăriei Constanța. 


Ce aduce reabilitarea termică?
          •        Reducerea pierderilor de căldură
          •        Scăderea risipei de energie
          •        Creșterea confortului termic în apartamente
          •        Facturi mai mici la întreținere
Lucrările vor cuprinde:
          •        Izolarea termică a pereților exteriori
          •        Înlocuirea tâmplăriei cu geamuri performante din PVC cu vitraj tripan și garnituri de etanșare duble
          •        Izolarea planșeului peste subsol și peste ultimul nivel
          •        Glafuri noi din tablă vopsită în câmp electrostatic
          •        Modernizarea unor instalații sanitare și electrice
          •        Montarea de uși de acces cu sisteme de închidere automată, mecanică sau electrică

Suprafața totală desfășurată a celor trei clădiri este de 11.835,33 mp, toate având funcțiunea de locuințe colective.

Durata estimată a execuției este de 8 luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor, iar garanția oferită este de 8 ani.
Prin această investiție, Municipiul Constanța continuă angajamentul ferm față de tranziția verde și îmbunătățirea calității vieții locuitorilor“ - au mai precizat reprezentanții Primăriei Constanța

Citește și: 

Mai multe blocuri din Constanța, reabilitate termic prin PNRR
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii