Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:15 11 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

În noaptea aceasta trecem la ora de vară

ro

29 Mar, 2014 00:00 2672 Marime text
În noaptea de 29 spre 30 martie toată România trece la ora de vară. Acest lucru înseamnă că ora 3.00 va deveni ora 4.00, până pe 26 octombrie, când vom reveni la ora oficialã a României.
În ultima duminică a lunii martie, în fiecare an, începând cu 1997, România adoptă ora oficială de vară, urmând ca în ultima duminică a lunii octombrie să fie făcută trecerea, din nou, la timpul legal român”. Acest lucru se întâmplă în toate statele membre ale Uniunii Europene şi în alte state din Europa. În acest moment, 70 de ţări au introdus ora de vară. Acest procedeu are ca scop principal economisirea energiei electrice prin desfăşurarea activităţilor cotidiene în timpul zilei, la lumina naturală a soarelui. Când ora este dată înainte, situaţiile în care este nevoie de iluminare se reduc în mod considerabil.
Ora de vară a fost introdusă pentru prima dată în România în anul 1932. Atunci, ora de vară era stabilită în prima duminică a lunii aprilie, la ora 00.00, până în prima duminică din octombrie, ora 1.00. Acest sistem a funcþionat până în 1939. De-a lungul timpului, practica introducerii orei de vară a fost modificată şi chiar suspendată. Între anii 1941 şi 1979 nu s-a mai folosit ora de vară. A fost reintrodusã în România începând cu 1979, de la sfârşitul lunii martie până la sfârşitul lunii septembrie, iar din 1997 a fost adoptată aceeaşi oră cu statele Uniunii Europene.
 
Conform acestui sistem, în următorii ani, ora de vară va fi stabilită astfel:
2015 - 29 martie - 25 octombrie;
2016 - 27 martie - 30 octombrie;
2017 - 26 martie - 29 octombrie;
2018 - 25 martie - 28 octombrie;
2019 - 31 martie - 27 octombrie;
2020 - 29 martie - 25 octombrie.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii