Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
03:57 07 12 2021 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Împreună pentru natură ARBDD. 100 de puieți forestieri din specia salcie vor fi plantați în zona polderului Zaghen

ro

25 Mar, 2021 21:51 943 Marime text
 
  • Evenimentul va marca atât „Luna Pădurii” (15 martie – 15 aprilie), celebrată în întreaga lume prin plantarea de arbori, cât și „Vinerea Verde”, o zi simbolică, instituită de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, ce îşi propune să impulsioneze mobilizarea pentru un mediu curat.
În data de 24 martie, s-a semnat un Protocol de Colaborare între Primăria Municipiului Tulcea, Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării (ARBDD), Direcția Silvică Tulcea și Organizația Națională Cercetașii României – Centrul Local Lotus.

Părțile semnatare au convenit să colaboreze în vederea desfășurării activităților de plantare a aproximativ 100 de puieți forestieri din specia salcie în zona polderului Zaghen. Activitatea va avea loc vineri, 26 martie, începând cu ora 9:30 și va fi susținută de echipe de voluntari ai Cercetașilor si ale celorlalte părți implicate, inclusiv din zona societății civile.

Plantarea puieților are ca  scop asigurarea protecției și conservarea ecosistemului din polderul Zaghen, prin realizarea unei perdele de vegetație între zona antropică și cea naturală. Totodată, prin caracterul voluntar al activităților, se urmărește sensibilizarea publicului privind importanța naturii și protejarea mediului înconjurător.

Evenimentul va marca atât „Luna Pădurii” (15 martie – 15 aprilie), celebrată în întreaga lume prin plantarea de arbori, cât și „Vinerea Verde”, o zi simbolică, instituită de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, ce îşi propune să impulsioneze mobilizarea pentru un mediu curat.

Această acțiune are la bază o inițiativă de voluntariat a Centrului Local Lotus Tulcea, membru al Organizației Naționale Cercetașii României, extinsă ulterior prin contribuția celorlalte părți semnatare ale protocolului. ARBDD asigură consultanță de specialitate și monitorizarea campaniei, Direcția Silvică Tulcea pune la dispoziție circa 100 puieți forestieri, utilaje specifice și asistență de specialitate, iar Primăria Municipiului Tulcea asigură uneltele pentru plantarea puieților, transportul voluntarilor și coordonarea acțiunii.

Ținând cont de restricțiile care se aplică pe durata pandemiei de COVID-19, numărul voluntarilor a fost limitat la 50 de persoane, deși cererea de participare a fost mult mai mare. Părțile semnatare au convenit continuarea acțiunilor în sezonul plantărilor de toamnă, cu speranța că situația va permite implicarea unui număr cât mai mare de voluntari.

Cu toții ne dorim acțiuni de plantare mai ample pentru ameliorarea calității aerului, a aspectului urban, reducerea prafului și a zgomotului, toate având ca scop îmbunătățirea mediului de viață al tulcenilor.

Sursa foto: Facebook/ ARBDD - Administratia Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii

 

Ti-a placut articolul?

Comentarii