Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:25 21 08 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

IGI Cetățean egiptean aflat în ședere ilegală, depistat de polițiștii de Imigrări Constanța în timp ce muncea fără aviz

ro

21 Aug, 2025 10:19 137 Marime text
foto cu rol ilustrativ

Polițiștii de imigrări din Constanța, în cooperare cu Inspectoratul Teritorial de Muncă și Inspectoratul de Poliție Județean Constanța, au depistat un tânăr de 22 de ani, cetățean egiptean, care desfășura activități lucrative fără forme legale, aflându-se totodată în ședere ilegală pe teritoriul României. Străinul a încercat să fugă la vederea echipajelor, fiind prins în scurt timp, transmite un comunicat din partea Inspectoratului General pentru Imigrări.
 
Miercuri, 20 august a.c., polițiștii de imigrări din Constanța au desfășurat o acțiune în cooperare cu Inspectoratul Teritorial de Muncă Constanța și Inspectoratul de Poliție Județean Constanța, la o societate comercială din stațiunea Năvodari, cu domeniu de activitate alimentație publică.
 
În urma verificărilor, a fost depistat un cetățean egiptean, în vârstă de 22 de ani, care muncea fără aviz de angajare. Totodată, s-a constatat că străinul se afla în ședere ilegală pe teritoriul României. La vederea polițiștilor, acesta a fugit, însă a fost prins în scurt timp.
 
Străinul a fost introdus în custodie publică până la îndeplinirea formalităților de îndepărtare sub escortă de pe teritoriul țării. După părăsirea teritoriului statelor membre ale Uniunii Europene, Spațiului Economic European și Confederației Elvețiene, va fi instituită măsura interzicerii intrării în România pentru o perioadă de 2 ani, conform prevederilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
 
Societatea comercială la care acesta lucra a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 40.000 de lei, pentru primirea la muncă pe teritoriul României a unui străin fără aviz de angajare sau de detaşare, cu sau fără contract individual de muncă încheiat în formă scrisă, respectiv primirea la muncă pe teritoriul României a unui străin cu şedere ilegală, fapte prevăzute de art. 36 alin (1), lit. a și b din Ordonanţa nr. 25 din 26 august 2014 privind încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor pe teritoriul României şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind regimul străinilor în România.
 
Inspectoratul General pentru Imigrări reamintește angajatorilor că au obligația de a respecta legislația privind angajarea străinilor pe teritoriul României, iar străinilor le recomandă să întreprindă demersurile legale necesare pentru șederea și desfășurarea de activități lucrative.






Citește și:
Astăzi se împlinesc trei ani de la începutul conflictului din Ucraina! În această perioadă, 4.507 cetățeni ucraineni au solicitat azil în România
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii