Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:18 13 07 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Guvernul României a aprobat o hotărâre! Cetățenii Statelor Unite ale Americii vor fi scutiți

ro

21 Jun, 2024 16:43 573 Marime text
În cadrul ședinței de Guvern de azi, 21 iunie 2024, s-a emis o hotărâre de guvern  pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 732/2002 privind exceptarea unilaterală a cetăţenilor Statelor Unite ale Americii de la obligativitatea obţinerii vizei de intrare în România.

Prin acest act normativ, cetățenii Statelor Unite ale Americii sunt scutiți de obligația de a deține vize de lungă ședere, beneficiind astfel de o procedură simplificată pentru șederi prelungite în România și alte state Schengen.

La 4 ianuarie 2024 a intrat în vigoare Decizia (UE) nr. 210/2024 a Consiliului din 30 decembrie 2023, publicată în Jurnalul Oficial al UE, privind aplicarea integrală a dispozițiilor acquis-ului Schengen în România și Bulgaria. Astfel, România este obligată să aplice integral acquis-ul Schengen, inclusiv pentru vizele de scurtă ședere, transmite un comunicat al Executivului. 

Conform noilor reglementări, cetățenii țărilor terțe, indiferent dacă au nevoie de viză sau nu, pot rămâne în spațiul Schengen, inclusiv în România, pentru maximum 90 de zile într-o perioadă de 180 de zile. Calculul acestei perioade se face prin cumularea zilelor petrecute în România cu cele din alte state Schengen. Această decizie asigură aplicarea uniformă a regulilor Schengen în România, facilitând controlul asupra șederilor în spațiul Schengen.

Măsura are scopul de a îmbunătăți mobilitatea și de a facilita relațiile internaționale, menținând totodată un control riguros asupra duratei șederilor în spațiul Schengen.


Citește și:

GuvernPersoanele neasigurate vor avea acces la servicii necesare pentru depistarea precoce a afecţiunilor oncologice
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii