Guvernul Bolojan pregătește o reformă amplă în Sănătate Mai puține paturi în spitale, digitalizare și stimulente pentru medicii de familie
Guvernul Bolojan pregătește o reformă amplă în Sănătate: Mai puține paturi în spitale, digitalizare și

Guvernul condus de Ilie Bolojan își propune să adopte o serie de reforme profunde în sistemul de sănătate, potrivit programului de guvernare aflat în stadiu de draft. Accentul va fi pus pe eficientizarea spitalelor, dezvoltarea asistenței medicale primare, prevenție și digitalizare, dar și pe atragerea medicilor în zonele defavorizate.
Reorganizarea spitalelor și control mai strict al cheltuielilor
Una dintre cele mai importante măsuri anunțate este reducerea cu peste 20% a numărului de paturi cu spitalizare continuă până în 2030, pentru creșterea eficienței spitalelor. În paralel, Guvernul vrea introducerea plății în funcție de performanță pentru medici și criterii clare de performanță pentru șefii de secție. Sporurile salariale vor fi, de asemenea, corelate cu volumul serviciilor medicale prestate.
Spitalele vor fi organizate în consorții la nivel județean, regional sau național, pentru a realiza achiziții comune și a reduce costurile.
Concediile medicale, sub lupă. Mai mulți contribuabili la Sănătate
Guvernul Bolojan intenționează să reducă deficitul bugetar al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate prin controale mai stricte asupra concediilor medicale și eliminarea scutirii de CASS pentru toate concediile medicale. Planul vizează creșterea cu 20% a numărului de contribuabili, inclusiv prin aplicarea contribuției la pensiile mari.
Investiții în medicina de familie și centre medicale comunitare
O altă direcție majoră este dezvoltarea rețelei de centre medicale comunitare, în special în mediul rural și în orașele mici. Acestea vor oferi și servicii de telemedicină, stomatologie și farmacii comunitare. Pentru a atrage medicii de familie în aceste zone, guvernul propune acordarea de locuințe de serviciu, bonificații și un buget pentru practică, în colaborare cu autoritățile locale.
De asemenea, medicii de familie vor putea fi angajați în spitale sau în centrele comunitare integrate, iar pachetele de servicii medicale vor fi revizuite pentru a încuraja prevenția și pentru a reduce spitalizările inutile.
Modernizarea spitalelor și dezvoltarea medicinei de urgență
Printre priorități se numără finalizarea spitalelor regionale de la Iași, Cluj-Napoca și Craiova și extinderea rețelei de spitale regionale. De asemenea, Guvernul are în plan investiții în infrastructura medicală, inclusiv prin parteneriate public-private, și digitalizarea gestionării pacienților în spitale.
Medicina de urgență va fi susținută prin înnoirea flotei de ambulanțe și creșterea capacității operative a serviciilor de intervenție.
O nouă politică a medicamentului și susținerea industriei farmaceutice
Programul prevede o schimbare a politicii de prețuri la medicamente și creșterea ponderii medicamentelor generice. În paralel, guvernul vrea să stimuleze producția autohtonă de medicamente, în special a celor critice, prin facilități economice.
Prevenție și îngrijiri pentru vârstnici
Guvernul își propune accelerarea programelor naționale de screening și dezvoltarea unor centre specializate în prevenirea și tratarea adicțiilor, în special în rândul tinerilor. Totodată, planul include dezvoltarea serviciilor de îngrijire paliativă și diagnostic pentru persoanele vârstnice, inclusiv prin telemedicină.
Digitalizare completă a sistemului de sănătate
O componentă esențială a planului guvernamental o reprezintă digitalizarea. Guvernul promite implementarea unei noi Platforme Informatice a Asigurărilor de Sănătate, operaționalizarea dosarului electronic al pacientului și realizarea registrelor naționale pentru bolile principale. Telemedicina va beneficia de reglementări clare și fonduri dedicate.
Strategia mai include măsuri pentru protejarea securității cibernetice a datelor medicale.
Citește și
Guvernul Bolojan pregătește cea mai ambițioasă digitalizare din istoria României. +15% PIB până în 2027, Poșta Română – lider logistic regional, firme înființate într-o zi
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp