Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
10:51 06 12 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Guvern Fonduri europene pentru proiectul „România Durabilă”

ro

03 Dec, 2019 18:41 391 Marime text
Secretariatul General al Guvernului, prin Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă și Direcția de Strategii Guvernamentale, a organizat astăzi conferința de lansare a proiectului „România Durabilă: Dezvoltarea cadrului strategic și instituțional pentru implementarea Strategiei Naționale pentru Dezvoltare Durabilă a României 2030” (SIPOCA 613). Proiectul se desfășoară în parteneriat cu Institutul Național de Statistică și Asociația Regională pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului.

„În urmă cu un an de zile lansam noua Strategie pentru Dezvoltarea Durabilă a României 2030. Astăzi marcăm începutul unei noi etape pe care am proiectat-o încă de la începutul activității noastre. Am reușit să obținem finanțare europeană pentru proiectul acesta deosebit de important care ne va asigura o parte dintre elementele necesare implementării Strategiei. Suntem un centru regional recunoscut în ceea ce privește promovarea Agendei 2030 și avem determinarea să păstrăm ritmul activ în perioada următoare care va fi dedicată punerii în practică a acesteia. Sunt convins că alături de rețeaua formată din oameni dedicați dezvoltării durabile vom duce la bun sfârșit mișcarea pe care am pornit-o”, a declarat László Borbély.


În cadrul evenimentului au luat cuvântul: Ionel Dancă, șeful Cancelariei Prim-Ministrului; Tudorel Andrei, președinte al Institutului Național de Statistică; Carmen-Elena Dobrotă, director general AM POCA, în cadrul Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației; reprezentanții echipei de management. Experți europeni care activează în domeniul implementării Agendei 2030 au împărtășit participanților exemple de bună practică privind dezvoltarea durabilă din Spania, Olanda și Germania.

„Asigurarea unei dezvoltări durabile reprezintă una dintre componentele esențiale ale viziunii guvernului. România a demonstrat că poate fi un partener important în implementarea Agendei 2030 pentru dezvoltare durabilă. Prin activitatea Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă suntem printre primele țări care a făcut pași concreți în această direcție. Avem o Strategie care trebuie pusă în practică, iar proiectul lansat astăzi oferă o parte dintre elementele necesare acestui demers”, a declarat Ionel Dancă, șeful Cancelariei Prim-Ministrului.

Conferința și-a propus să informeze reprezentanții din adminstrația publică, sectorul privat, societatea civilă, mediul academic și universitar referitor la progresele în implementarea Strategiei Naționale pentru Dezvoltarea Durabilă a României 2030 care sunt preconizate prin derularea acestui proiect.

Despre proiect      

Proiectul este cofinanțat din Fondul Social European, prin Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020. Scopul proiectului este implementarea Strategiei Naționale pentru Dezvoltarea Durabilă a României 2030 (SNDDR 2030) prin asigurarea cadrului adecvat de implementare, creșterea capacității instituționale a autorităților centrale, eficientizarea comunicării și colaborării interinstituționale, asigurarea consistenței implementării prin monitorizarea progresului și prezentarea tendințelor de dezvoltare ale României, permițând decizii publice bazate pe dovezi în manieră proiectivă, anticipând evoluții și riscuri sistematice. În acest sens obiectivele specifice ale proiectului sunt:

Operaționalizarea cadrului strategic existent în domeniul dezvoltării durabile prin elaborarea planului de acțiune pentru implementarea SNDDR 2030, de către Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă;

Realizarea unui mecanism de monitorizare și raportare a implementării SNDDR 2030, prin extinderea și valorificarea rezultatelor, experienței și funcționalității sistemului informatic agregator de date statistice elaborat în cadrul proiectului „Starea Națiunii –construirea unui instrument inovator pentru fundamentarea politicilor publice” (SIPOCA 11), gestionat de către Direcția pentru strategii guvernamentale, și realizarea corespondenței cu indicatorii pe care Institutul Național de Statistică și alte instituții publice relevante îi colectează, centralizează și agregă;

Crearea cadrului instituțional adecvat pentru implementarea și monitorizarea SNDD 2030 prin înființarea de nuclee de dezvoltare durabilă în cadrul autorităților publice centrale și locale, formarea profesională în domeniul dezvoltării durabile a personalului din cadrul acestora, și dezvoltarea capacității instituționale a Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă, în vederea îndeplinirii funcțiilor de planificare strategică în domeniul dezvoltării durabile, de coordonare a activităților de implementare rezultate din setul de 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă ale Agendei 2030 a O.N.U. și de monitorizare a progresului implementării SNDD 2030 pe baza indicatorilor de dezvoltare durabilă, funcții stabilite prin Hotărârea Guvernului nr. 313/2017 privind înființarea, organizarea și funcționarea Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă, cu modificările și completările ulterioare.

Proiectul se desfășoară pe o perioadă de 36 de luni, începând din august 2019. Bugetul alocat este de 24.999.991,85 lei, din care 22.056.895,87 lei reprezintă fonduri europene nerambursabile și 2.943.095,98 lei fonduri din bugetul entităților implicate în proiect.

Rezultatele proiectului

Plan de acțiune pentru implementarea Strategiei Naționale pentru Dezvoltarea Durabilă a României 2030;
Plan de comunicare pentru implementarea Strategiei Naționale pentru Dezvoltarea Durabilă a României 2030;
Mecanism de monitorizare a implementării Strategiei Naționale pentru Dezvoltarea Durabilă a României 2030 și bază de date statistice coerentă.
Cadru instituțional adecvat pentru implementarea și monitorizarea SNDDR 2030 prin înființarea de nuclee de dezvoltare durabilă în cadrul autorităților publice centrale și locale, formarea profesională în domeniul dezvoltării durabile a personalului din cadrul acestora, și dezvoltarea capacității instituționale a Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă al Guvernului Romaniei;
Act normativ pentru standardizarea procedurilor de interacțiune administrativă în scopul generării și utilizării datelor de dezvoltare durabilă în cadrul autorităților publice centrale și locale, cu responsabilități în implementarea SNDD 2030.

Ti-a placut articolul?

Comentarii