Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:17 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Greva japoneza la Aeroportul Kogalniceanu

ro

17 Jun, 2008 00:00 1718 Marime text
1213627022.jpg

In urma adunarii generale a membrilor de sindicat de la Aeroportul International Mihail Kogalniceanu, s-a decis ca, pana pe 20 iunie, timp de cinci zile, sa fie initiata greva japoneza.

Emanuel Roiu, liderul sindicalistilor de la aeroport, spune ca s-a luat decizia inceperii miscarii de protest din cauza faptului ca se incearca sensibilizarea conducerii in vederea acordarii drepturilor minimale prevazute in contractul colectiv de munca, incheiat la nivel de ramura. "Nu vrem decat sa ni se asigure salariul minim la nivel de ramura a transporturilor si sporurile prevazute de ramura aviatie. Conducerea ceroportului spune ca nu are bani si ca aceste venituri nu au fost prevazute in buget. Sincer, nici nu stim pe cine sa dam vina; pe Ministerul Transporturilor sau pe conducerea aeroportului", a declarat Roiu. Liderul sindical a mai precizat ca miscarea de protest a venit ca urmare a unei intreruperi spontane a lucrului, sambata trecuta, atunci cand un grup de salariati a fost pus sa incarce un avion. "Astfel de treburi nu sunt trecute in fisa postului. Nu erau nevoiti sa faca asa ceva. Atunci, muncitorii au incetat spontan munca", a explicat Emanuel Roiu. Sindicalistul a mai precizat ca venitul mediu al unui salariat este de sapte-noua milioane de lei, iar singurul spor pe care il primesc este cel de vechime. "Daca nu ni se va solutiona cererea, vom trece la celelalte forme de protest, adica la greva de avertisment, apoi la cea generala", a mai declarat Emanuel Roiu, liderul sindicalistilor de la Aeroportul International Mihail Kogalniceanu. Pe de cealalta parte, Titus Cazacu, directorul aeroportului, spune ca nu s-a ajuns la o intelegere privind incheierea contractului colectiv de munca, intelegere negociata in ultima luna. "Nu putem sustine majorari salariale de suta la suta, asa cum vor ei, chiar daca traficul aerian a crescut in ultimele cinci luni. Le-am propus o crestere treptata a salariilor, cu pana la 45%", a explicat Cazacu. Directorul de la Kogalniceanu a mai spus ca, de la 1 octombrie a.c., venitul mediu al unui salariat va fi de 1.730 de lei. La aeroport lucreaza 262 de salariati, desi sunt infiintate 290 de posturi. "Am pastrat o rezerva de posturi tocmai pentru a putea majora salariile", a spus Titus Cazacu. Acesta sustine ca nu toti salariatii aeroportului sunt in greva japoneza, fiind vorba doar de aproximativ 30 de persoane.

Scris de: {autor}Corina SAMOILA{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii