Garda de Coastă Bunuri contrafăcute în valoare de 110.000 lei, confiscate de poliţiştii de frontieră români și bulgari în PTF Vama Veche
Garda de Coastă: Bunuri contrafăcute în valoare de 110.000 lei, confiscate de poliţiştii de frontieră români
20 Nov, 2024 12:25
ZIUA de Constanta
307
Marime text
Poliţiştii de frontieră români și bulgari au descoperit, în urma unei acțiuni comune desfășurate în Punctul de Trecere a Frontierei Vama Veche, într-un autocar sosit din Turcia, 130 parfumuri și 112 perechi de încălțăminte, în valoare de aproximativ 110.000 lei, inscripţionate cu numele unor mărci cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute.
În dimineața zilei de 20.11.2024, la Punctul de Trecere a Frontierei Vama Veche, judeţul Constanţa, echipa comună de control a efectuat, pe sensul de intrare în ţară, verificări specifice asupra unui autocar care se deplasa pe ruta Turcia-România, potrivit unui comunicat al Gărzii de Coastă.
Astfel, polițiștii de frontieră au descoperit în compartimentul destinat bagajelor, 130 parfumuri și 112 perechi de încălțăminte care purtau însemnele unor mărci cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute. Acestea aparțineau unui cetățean român și unui cetățean turc, care nu dețineau documente de proveniență și nici acordul titularilor de marcă pentru punerea acestora în circulație.
Produsele, în valoare totală de aproximativ 110.000 lei dacă ar fi fost comercializate ca bunuri de marcă, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar în cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată.
Citește și
Atenție șoferi! Lucrări de reparații în apropierea PTF Vama Veche (FOTO+VIDEO)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii