FOTO. Ministrul finanțelor în dialog cu Directorul Consiliului pentru Dominanță Energetică de la Casa Albă ”România este foarte bine poziționată”
FOTO. Ministrul finanțelor în dialog cu Directorul Consiliului pentru Dominanță Energetică de la Casa Albă:
201
Marime text

Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor, a purtat un dialog cu Jarrod Agen, Directorul Consiliului pentru Dominanță Energetică de la Casa Albă, confirmând că România se află într-una dintre cele mai bune poziții din ultimii ani în relația cu administrația SUA.
Cei doi au discutat despre consolidarea cooperării în domeniul energetic, continuând subiectele vizitelor anterioare la Washington:
- securitatea energetică
- investițiile strategice
- rolul României ca hub energetic regional.
„În mod concret, am abordat oportunități de finanțare, dezvoltarea infrastructurii și implicarea capitalului american în proiecte majore din regiune.
Consiliul pentru Dominanță Energetică este o structură creată la nivelul Casei Albe pentru a accelera proiecte strategice, a reduce birocrația și a coordona contribuții de la instituții - cheie. Funcționează ca un task force cu influență directă în administrația americană, iar Jarrod Agen este unul dintre actorii relevanți în definirea politicilor energetice ale administrației Trump.
În contextul actual, marcat de competiție globală pentru resurse și de necesitatea reducerii dependențelor strategice, întâlnirea are o miză majoră.
România este foarte bine poziționată în acest context, cu unul dintre cele mai echilibrate mixuri energetice și capacitatea de a contribui la stabilitatea energetică a regiunii.
Din perspectiva Ministerului Finanțelor, prioritatea este să valorificăm această oportunitate, prin atragerea de investiții, susținerea proiectelor strategice și prin consolidarea poziției României ca partener predictibil și competitiv.
Parteneriatul cu Statele Unite, inclusiv prin dialog direct cu structuri importante ale administrației americane, este esențial pentru a transforma aceste oportunități în rezultate concrete pentru economia românească”, precizează ministrul Finanțelor pe pagina sa oficială de Facebook.
Citește și:
Ministrul Energiei anunță o investiție de 500 milioane de dolari în infrastructura de gaze naturale a României
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


