Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
08:22 25 04 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Firme Constanța Hotărâri importante ale Consiliului de Administrație a Chimpex SA

ro

16 Apr, 2025 17:00 487 Marime text


Consiliul de Administraţie al societății Chimpex SA, cu sediul social în municipiul Constanţa, Incinta Port Dana 54, judeţul Constanţa a adoptat mai multe hotărâri importante.
 
Membrii CA ai companiei s-au reunit la data de 29.01.2025, renunţând unanim şi în mod expres la formalităţile de convocare prevăzute de actul constitutiv al Societăţii şi de prevederile Legii Societăţilor nr. 31/1990 („Legea nr. 31/1990”), preşedintele şedinţei este dl Joshua Eli Zacharias, în calitate de preşedinte al CA. Secretarul de şedinţă desemnat este dna Mihaela Fraga Dutu.
 
În conformitate cu prevederile legale aplicabile şi cu prevederile statutare, CA a adoptat în unanimitate următoarea hotărâre:
 
Având în vedere:
 
a. Hotărârea nr. 5/20.12.2024 a consiliului de administraţie al Societăţii, privind extinderea obiectului de activitate al Societăţii cu activitatea corespunzătoare codului CAEN 4611 - Intermedieri în comerţul cu materii
 
prime agricole, animale vii, materii prime textile şi cu semifabricate, ca activitate secundară;
 
b. Operaţiunea de actualizare a codurilor CAEN autorizate de Societate la Oficiul National al Registrului Comerţului, conform noii codificării aprobate prin ordinul nr. 337/2024, Rev. CAEN (3).

 
Art. 1. Aprobarea eliminării obiectelor de activitate secundare adăugate automat în urma actualizării Rev. CAEN (3)
 
Se aprobă eliminarea următoarelor obiecte de activitate secundare, adăugate automat în urma actualizării Rev. CAEN (3):
 
-3315 - Repararea şi întreţinerea navelor şi bărcilor, civile;
 
-3511 - Producţia de energie electrică din resurse neregenerabile;
 

-3524 - Depozitarea gazelor, ca parte a serviciilor de furnizare;
 
-5225 - Activităţi de servicii logistice pentru transporturi;
 
-5231 - Activităţi de intermediere pentru transportul de marfă;
 
-5590 - Alte servicii de cazare;
 
-6310 - Prelucrarea datelor, administrarea paginilor web şi activităţi conexe;
 
-9540 - Servicii de intermediere pentru repararea şi întreţinerea calculatoarelor, a articolelor personale şi de uz gospodăresc, a autovehiculelor şi motocicletelor.
 
Art. 2. Aprobarea extinderii obiectului de activitate Se aprobă extinderea obiectului de activitate al
 
Societăţii cu activitatea corespunzătoare codului CAEN 4611 - Intermedieri în comerţul cu materii prime agricole, animale vii, materii prime textile şi cu semifabricate, ca activitate secundară.
 
Se aprobă înregistrarea, autorizarea şi desfăşurarea de către Societate a activităţii corespunzătoare noului cod CAEN ca activitate desfăşurată la sediul social al Societăţii, şi anume municipiul Constanţa, incintă port dana 54, judeţul Constanţa.
 
Art. 3. Aprobarea actului constitutiv în forma actualizată
 
Se aprobă actualizarea/modificarea actului constitutiv al Societăţii pentru a reflecta cele adoptate prin aceasta hotărâre, precum şi înregistrarea corespunzătoare la registrul comerţului.
 
Art. 4. Împuternicire
 
CA împuterniceşte pe DUTU MIHAELA FRAGA, consilier juridic/legal manager în cadrul CHIMPEX - S.A., pentru a duce la îndeplinire oricare şi toate formalităţile referitoare la publicitatea şi înregistrarea la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Constanţa, şi la orice autoritate competentă a prezentei hotărâri luată de către adunarea generală ordinară a societăţii, precum şi să modifice şi să corecteze prezenta hotărâre, dacă va fi necesar.
 
Mandatele acordate prin prezenta hotărâre sunt valabile de la momentul semnării hotărârii şi până la îndeplinirea celor stabilite sau încetarea raporturilor dintre Societate şi persoana împuternicită, şi pot fi revocate în scris oricând.
 
Prezenta hotărâre a fost adoptată cu unanimitate, fără opinii separate.
 
Prezenta hotărâre a fost semnată în 1 (un) exemplar bilingv, în limba engleză şi în limba română, versiunea în limba engleză, prevalând în caz de discrepanţe.
 
Prezenta hotărâre poate fi semnată şi utilizând semnătura electronică extinsă calificată de către administratori, având valoare de original în format electronic.
 
Data semnării acestei hotărâri va însemna data semnării de către administratori şi va fi ultima dată, în ordine cronologică, dintre datele care însoţesc semnăturile administratorilor.
 
Prezenta hotărâre a CA al Chimpex a fost adoptată cu respectarea prevederilor legii şi ale actului constitutiv al Societăţii.
 
Decizia a fost publicată în Monitorul Oficial partea a IV-a cu numărul 1755 din data de 11.04.2025.
 
Despre Chimpex SA
 
Potrivit termene.ro, societatea se ocupă cu manipulări, are sediul în incinta Portului Constanța și a fost fondată în anul 1992.
 
În anul 2023, Chimpex SA a raportat 280.482.541 lei cifră de afaceri, 101.247.938 de lei profit și 278 de angajați.
 
Conform Termene.ro, platformă online consultată la data de 16.04.2025, acționari sunt Ameropa DG Holding AG și Ameropa Trade Holding AG, ambele, din Elveția.
 
Administratorii firmei sunt Bogaert Laurent Marie Paul Philippe Thierry (Elveția), Cristian Moldovan și Zacharias Joshua Eli (Elveția).
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise. 
 
Citește și:
Proiect de 20.000.000 lei Chimpex SA investește într-un nou punct de descărcare cereale în Portul Constanța. Răspuns pozitiv de la APM Constanța

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii