Elevii din Dulcesti, gazde ale colegilor din Constanta
Elevii din Dulcesti, gazde ale colegilor din Constanta
7120
Marime text
Joi, 10 decembrie 2009, elevii clasei a
III-a din Şcoala cu clasele I-VIII Dulceşti, comuna 23 August, au primit vizita
colegilor lor de la şcolile constănţene nr.29 „Mihai Viteazul" şi nr.6. Vizita
face parte din parteneriatul încheiat între cele trei unităţi şcolare şi se
încadrează în Strategia Naţională de Acţiune Comunitară (S.N.A.C.). Proiectul
intitulat „De la inimă de copil, la inimă de copil" are ca scop dezvoltarea de
relaţii între copiii din mediul urban şi cei din mediul rural, în vederea
sprijinirii celor din urmă cu daruri oferite în ajun de sărbători. Copiii din
Dulceşti au primit cu bucurie cadourile aduse de colegii lor de la oraş şi
le-au oferit în schimb un colind şi câteva dulciuri, pe care le-au servit
împreună.
Şcoala Dulceşti a fost reprezentată de director Constantin Bajdeche, învăţător Alexandra Florescu şi coordonator de proiect, profesor Magdalena Colesniuc.
Acest proiect se derulează de trei ani, timp în care elevii constănţeni
au făcut mai multe astfel de vizite în Dulceşti. În mod deosebit, atenţia
invitaţilor s-a îndreptat asupra copiilor Tomescu Simona (clasa a VIII-a) şi
Tomescu Ionuţ (clasa a VII-a) din satul Dulceşti, care sunt orfani, dar
încearcă să-şi menţină o ţinută decentă şi o situaţie şcolară bună. Mătuşa şi
unchiul care îi au în întreţinere au primit o sumă de bani de la comitetul de
părinţi al claselor constănţene implicate în proiect, iar copiilor li s-au
oferit obiecte de îmbrăcăminte, rechizite, dulciuri şi jucării. În fiecare an,
familia Tomescu a mai primit şi câte un obiect casnic: un cuptor cu microunde,
un aragaz cu butelie, iar anul acesta un aspirator.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
- grasu 20 Jan, 2011 11:04 cunosc copii sunt rai din cale-afara
- amalia 23 Dec, 2010 13:25 eu,de la scoala cu clasele 1-8 dulcesti,cred ca copiii carora li se acorda o sansa vor profita pana la ultima picatura de acea sansa oferita si vor ajunge oameni impliniti si oameni in toata firea multumita voua celor care faceti donatii . Iar eu sa va zic sincer aceasta tara nu mai are mult de dus cu criza aceasta economica de care cred eu ca nu o sa mai scapam vreodata. Asa ca va multumim voua celor care ati dat o mana de ajutor pentru acesti copii care poate cu au ca sa manance maine .VA MULTUMIM!!!!
- Dannutza 05 Mar, 2010 15:10 FFFFFF BN :*:*:*:*:*
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


