Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:26 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Domeniul Bogdan şi Carmen Paraschivescu, fuziunea perfectă wine-food la cocktailul organizat pentru academicianul Petre T. Frangopol (galerie foto)

ro

12 Jul, 2019 00:00 2700 Marime text
Academicianul Petre T. Frangopol a fost onorat cu distincţia de Cetăţean de Onoare al municipiului Constanţa în cadrul şedinţei extraordinare a Consiliului Local, la data de 10 iulie 2019, într-o festivitate inedită. Au fost prezenţi oameni de cultură, politicieni, sportivi, apropiaţi ai academicianului, alături, desigur, de academicianul Marian Gomoiu, care a primit acelaşi titlu în şedinţa de miercuri.
 
De altfel, Comunitatea Elenă „Elpis” Constanţa a organizat miercuri seară, alături de Domeniul Bogdan şi Carmen Paraschivescu, la hotelul Ibis din municipiu, un cocktail care a îmbinat perfect vinul şi aromele gastronomiei dobrogene.
 
Într-un cadru restrâns, somelierul prezent la eveniment a spus una dintre cele mai frumoase poveşti ale vinului cules de pe plaiurile dobrogene. Strugurii care se bucură de solul fertil de lângă Medgidia, mai precis la Peştera, sunt cunoscuţi în lumea iubitorilor de vin. Pe cele 150 de hectare deţinute de Domeniul Bogdan cresc struguri care sunt acreditaţi organic integral. În România nu există încă acreditare biodinamică, însă la Domeniul Bogdan există consultanţă pe acest tip de cultură, care înseamnă o armonie totală cu natura.
 
Viţa-de-vie nu este tratată chimic cu nicio substanţă, ea creşte 100% natural. De altfel, inclusiv tăierile se fac când luna este în descreştere, atunci când seva coboară în plantă, pentru a nu fi afectată. Vinul bun pleacă din vie. Iar dacă este confirmat de însuşi Robert Parker, renumit în acest domeniu, înseamnă că vinul este de o calitate bună la nivel mondial. În 2011, Robert Parker a declarat vinul de la Domeniul Bogdan omologul anului. Iar un vin de calitate este şi mai bun dacă este asociat cu o mâncare bună.
 
Astfel, Carmen Paraschivescu, psiholog de meserie, a gătit preparate pentru invitaţii de miercuri seară. Reţetele greceşti cu influenţe dobrogene s-au îmbinat perfect cu vinul alb, rose şi roşu prezentat de Domeniul Bogdan. Ardeii copţi pe plită cu brânză feta şi midiile Saganaki au fost starterul perfect pentru toate gusturile celor prezenţi. Gătite corect şi porţionate exact cât să deschidă apetitul participantului şi asociate cu vinul alb, au fost un real deliciu. Desigur, felul principal a fost senzaţia serii. Berbecuţul gătit lent cu piersică, nuci şi fistic demonstrează, din nou, că o cantitate perfectă de fruct în preparatul principal aduce un rezultat spectaculos. Iar desertul a fost cireaşa de pe tort - portokalopita. Sau, pentru cei care vor să fim mai precişi, vorbim aici de un fel de plăcintă de portocale, care nu este nici prea dulce, este îndeajuns de însiropată şi mai ales gustoasă.
 
Discuţiile au durat apoi ore întregi între invitaţi şi Petre T. Frangopol, cel care, după ce s-a bucurat de grandioasa şedinţă festivă, unde a primit titlul de Cetăţean de Onoare, s-a putut relaxa seara alături de familie, prieteni, foşti colegi şi personalităţi locale la o discuţie într-un cadru informal.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii