Dobrogea e frumoasă Pasărea ogorului. Cuibărește în regiunile aride dobrogene și în grindurile nisipoase din Delta Dunării

• Numele de gen provine din combinaţia cuvintelor greceşti bous – bou şi rhis – nas.
• Cuibul este amplasat în zone cu puţină vegetaţie sau în culturi agricole.

 
Pasărea ogorului este o specie caracteristică zonelor deschise de stepă, păşunilor şi culturilor agricole. Lungimea corpului este de 38-45 cm şi are o greutate medie cuprinsă între 290-535 g. Anvergura aripilor este de circa 76-88 cm.
 
Adulţii au înfăţişare similară, cu un penaj de culoarea „ierburilor„ uscate, ce „ascunde„ pasărea în peisajul din jur, mai ales când staţionează. Este uşor de recunoscut după dungile şi petele albe de pe aripi, ochii mari galbeni (adaptaţi la viaţa nocturnă) şi picioarele galbene. Se hrăneşte cu insecte şi larve, melci, râme, broaşte, seminţe, mamifere mici şi păsări. În România cuibărește în regiunile aride din Dobrogea, grindurile nisipoase din Delta Dunării și în unele zone din sudul țării; pleacă în sezonul rece, scrie Wikipedia.org.
 

Etimologia denumirii științifice

 
Numele de gen provine din combinaţia cuvintelor greceşti bous – bou şi rhis – nas. Numele de specie provine din cuvintele greceşti oiden – umflat şi kneme – coapsă, cu referire la articulaţia tibio-tarsală proeminentă.
 

Localizare și comportament

 
Este o specie prezentă în sudul şi estul continentului european. Dificil de văzut, aleargă cu capul între umeri şi vânează noaptea. Sperioasă şi prudentă, atunci când este surprinsă se poate întinde la pământ. Ritualul nupţial se manifestă prin rotiri şi salturi ale masculului, cu aripile înfoiate, în jurul femelei. În timpul cuibăritului, ţipetele lor se aud frecvent noaptea.
 
Cuibul este amplasat în zone cu puţină vegetaţie sau în culturi agricole, format dintr-o adâncitură în pământ căptuşită superficial cu resturi vegetale şi pietricele. C. Rosetti Bălănescu ilustrează foarte sugestiv că atunci „când îşi ia zborul, rade întâi pământul cu bătăi de aripi încete„. Iernează în Africa. Longevitatea cunoscută este de 17 ani şi 10 luni.
 

Populație
 

Populaţia europeană a speciei este relativ mică, cuprinsă între 46000-78000 de perechi. A înregistrat un declin semnificativ în perioada 1970-1990. Deşi în unele ţări efectivele speciei s-au stabilizat sau au crescut, pe ansamblu, în perioada 1990-2000, specia şi-a continuat declinul cu o scădere semnificativă mai ales în Spania. Cele mai mari efective sunt prezente în Spania, Rusia şi Turcia.
 

Reproducere

 
Soseşte din cartierele de iernare la sfârşitul lunii martie. Femela depune în mod obişnuit 2-3 ouă, în perioada aprilie-iunie, cu o dimensiune medie de 53 x 38 mm. Incubaţia durează 25-27 de zile şi este asigurată de ambii parteneri. După eclozare, la scurt timp, puii părăsesc cuibul, însă continuă să fie hrăniţi de părinţi. Dacă ponta sau puii sunt pierduţi, depun o a doua pontă. Puii devin zburători la 28-30 de zile, însă devin independenţi la 40-42 de zile, scrie pasaridinromania.sor.ro.
 

Amenințări și măsuri de conservare

 
Degradarea şi distrugerea habitatelor mai ales prin transformarea păşunilor în terenuri agricole şi intensificarea agriculturii sunt principalele pericole ce afectează specia. Pentru conservarea acesteia au fost implementate scheme de agro-mediu în unele ţări europene.
 
Sursa foto: Wikipedia.org.