Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:23 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Direcția Generală Anticorupție Un polițist constănțean a refuzat mita oferită de un conducător auto

ro

17 Dec, 2021 12:49 2035 Marime text


Polițiștii anticorupție ai Direcției Generale Anticorupție - Serviciul Județean Anticorupție Constanța, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, au organizat și realizat prinderea în flagrant a unei persoane care a oferit, cu titlu de mită, suma de 400 lei unui agent de poliție, din cadrul Poliției Orașului Murfatlar/IPJ Constanța.


În schimbul banilor, polițistul ar fi trebuit să nu îi aplice sancțiuni contravenționale la regimul rutier pentru nepurtarea centurii de siguranță, precum și faptul că nu avea efectuată inspecția tehnică a autoturismului.


Potrivit DGA Constanța, acțiunea de flagrant a fost organizată ca urmare a unui denunț formulat de către agentul de poliție la D.G.A - Serviciul Județean Anticorupție Constanța, denunț înaintat de îndată unității de parchet competente.


Bărbatul care a dat mită a fost condus la sediul unității de parchet, în vederea continuării cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită, fiind cercetat în stare de libertate.


Sursă foto: Facebook.com/ Direcția Generală Anticorupție
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii