Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:34 29 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Din această noapte, încep lucrările pe bulevardul Mamaia din Constanța

ro

16 Apr, 2024 13:55 640 Marime text
Sursa foto: Primăria Constanța



 
  • Se va interveni cu utilaje pentru decopertarea carosabilului pe bulevardul Mamaia, între strada Ion Rațiu și strada Zorelelor, doar pe sensul de mers dinspre strada Ion Rațiu spre Delfinariu, circulația autovehiculelor fiind restricționată parțial, în intervalul 21:00-06:00, pe sectorul de drum pe care se lucrează, potrivit unui comunicat al Primăriei Constanța.

Lucrările vor continua toată săptămâna, fiind instituite aceleași restricții de trafic rutier.

„Ca alternativă, recomandăm conducătorilor auto care vin dinspre strada Ion Rațiu către strada Zorelelor să efectueze virajul la dreapta, pe strada Ion Rațiu, apoi la stânga, pe strada Unirii”,  arată primăria.


Conform sursei, în paralel, se lucrează la reabilitarea trotuarelor. Se înlocuiesc bordurile, sunt montate pavele moderne, se construiesc casetele pentru spații verzi în care vor fi plantați arbori la toamnă. De asemenea, a fost reconfigurat și scuarul median, urmând să se construiască și pistele pentru biciclete.

„Constănțenii care locuiesc sau tranzitează zona respectivă sunt rugați să NU își parcheze autoturismele pe trotuar sau pe carosabil.
Facem apel către participanţii la trafic să respecte regulile de circulaţie şi semnificaţia mijloacelor de semnalizare rutieră și să manifeste atenţie sporită în zonele în care se execută lucrări”, pecizează edilii. 
 

 Citește și
Un număr tot mai mare de locuitori ai Constanței se implică în campania „Adoptă un cățel" (Galerie FOTO)
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii