Deţine un complex de lux la 23 August: Blaxy Premium Resort & Hotel SA are un nou administrator
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
18:56 16 08 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Deţine un complex de lux la 23 August Blaxy Premium Resort & Hotel SA are un nou administrator

ro

15 Feb, 2018 00:00 1680 Marime text
În Monitorul Oficial a fost publicată hotărârea Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor societăţii Blaxy Premium Resort & Hotel SA din data de 16.01.2018.
 
Oguz Ytlmaz şi Gulden Yelmaz, împreună deţinând 100% din capitalul social al societăţii, au renunţat în unanimitate la orice formalităţi prealabile de convocare, în conformitate cu actul constitutiv al societăţii şi Legea nr. 31/1990. Acţionarii au decis în unanimitate următoarele: începând cu data de 16.01.2018 sunt revocaţi din funcţia de administrator Gokhan Caliskan şi Mihaela Raluca Cloacă; începând cu data de 16.01.2018, se numeşte în funcţia de administrator Yilmaz Gulden; începând cu data de 16.01.2018, se numeşte în funcţia de administrator şi director general Ion Idu. De asemenea, a fost aprobat contractul de mandat al lui Ion Idu, pentru funcţia de administrator şi director general.

Complex rezidenţial cu facilităţi de lux

Reamintim că, la 23 August, societatea Blaxy Premium Resort & Hotel SA a construit un ansamblu rezidenţial compus din şapte clădiri, cu 900 de apartamente de tip studio (condo), şi un hotel cu facilităţile unui resort de lux. Piscine exterioare pentru adulţi şi copii, restaurante, baruri, cluburi, discoteci, terenuri sportive, un teatru de vară de tip amfiteatru, o plajă privată şi o parcare privată vor deservi atât complexul rezidenţial, cât şi hotelul. Amplasat pe o suprafaţă de 35.000 mp, Blaxy Premium Resort & Hotel este situat în zona localităţii 23 August, la o distanţă de un kilometru nord de staţiunea Olimp, în locul unde Marea Neagră se întâlneşte, la margine de pădure, cu lacul Tatlageac.
 
Citeşte şi: 
 
Societatea Blaxy Administration SRL şi-a majorat capitalul social
 
Proiectul, depus la APM: Complexul rezidenţial de la 23 August se extinde cu un amfiteatru, spaţii comerciale şi restaurante
 
Cum va arăta complexul hotelier de 5 stele şi nouă sute de camere de lângă Olimp
 
Proiect turistic-rezidenţial de 5 stele: Blaxy Premium Resort & Hotel lansează „proprietatea periodică“, la 23 August
 
Un afacerist turc investeşte în comuna 23 August: Complexul turistic Blaxy Resort va avea 11 blocuri, a câte zece etaje

Ti-a placut articolul?

Comentarii