Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:33 12 11 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Deputatul PSD Daniel Georgescu - „Parlamentul este casa tuturor românilor, indiferent de vârstă”

ro

12 Nov, 2025 17:48 126 Marime text


Sursa foto: Facebool/ Daniel Georgescu



Deputatul PSD, Daniel Georgescu, a primit astăzi, 12 noiembrie 2025, vizita unui grup de seniori din Mangalia, județul Constanța.

„Oameni plini de energie și povești, care au trăit și au muncit o viață întreagă pentru comunitatea noastră. Continuăm tradiția frumoasă de a invita și de a face cunoscut Parlamentul României celor care au contribuit, prin munca și devotamentul lor, la dezvoltarea localităților noastre ”, precizează deputatul Georgescu într-o postare pe rețelele de socializare.

Deputatul PSD, Daniel Georgescu, apreciază momentul ca fiind  o întâlnire plină de emoție și de respect reciproc,  o ocazie de a vorbi despre ce înseamnă democrația, reprezentarea și legătura dintre oameni și instituțiile statului.

„Mă bucur că am putut fi gazdă pentru această vizită și că am arătat, încă o dată, că Parlamentul este casa tuturor românilor, indiferent de vârstă”, a punctat deputatul.





Citește și
Deputatul PSD Daniel Gheorghe Georgescu- „De vara viitoare, putem să facem plajă, din nou, gratuit pe litoralul românesc!“
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii