Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:00 28 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Decizii noi luate de AGA CN Administrația Canalelor Navigabile Constanța. Cine sunt noii administratori provizorii?

ro

07 Feb, 2024 11:12 696 Marime text
 
 
Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor de la Compania Naţională Administraţia Canalelor Navigabile - S.A. Constanţa (CN A.C.N. - S.A.), întrunită în şedinţa convocată în data de 07/08.12.2023, a adoptat hotărârea nr.29 prin care s-a aprobat numirea, începând cu data de 08.12. 2023, a Marei-Cristina Togănel şi a lui Rusu Petrică Lucian, în funcţia de administratori provizorii în Consiliului de administraţie al CN ACN - S.A. Constanţa, pentru o perioadă de 5 luni, respectiv până la data de 08.05.2024, cu posibilitatea prelungirii, o singură dată, pentru încă 2 luni, pentru motive întemeiate.

În cadrul aceleiași hotărâri s-a aprobat ca remuneraţia administratorilor provizorii numiţi să fie formată dintr-o indemnizaţie fixă lunară în cuantum de 12.212 lei brut, numai dacă cuantumul acesteia nu depăşeşte de 3 ori media pe ultimele 12 luni a câştigului salarial mediu brut lunar pentru activitatea desfăşurată conform obiectului principal de activitate înregistrat de societate, la nivel de clasă, conform clasificaţiei activităţilor din economia naţională, comunicat de Institutul Naţional de Statistică anterior numirii, precum şi cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate la nivelul companiei, potrivit Monitorului Oficial partea a IV-a nr.586 din data de 05 februarie 2024.

O altă hotărâre, cu nr.28 luată în cadrul aceleiași ședințe a Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor a vizat prelungirea duratei contractelor de mandat ale membrilor provizorii Georgeta Bumbac, Ion Laurenţiu Voicu şi Voicu Cheţa, cu 2 (două) luni, începând cu data de 12.12.2023 până la data de 12.02.2024.


CN ACN SA Constanţa
 
Potrivit termene.ro, CN ACN SA Constanţa a fost înființată în anul 1998, adresa sediului social este la Agigea, în județul Constanța, iar obiectul de activitate este „Activități de servicii anexe transportului pe apă“.
 
În CN ACN SA Constanţa acționari sunt Statul Român, cu 80%, și Fondul Proprietatea SA, cu 20%.
 
În 2022, CN ACN SA Constanţa a avut o cifră de afaceri de 68.951.490 lei, un profit de 4.070.374 lei, iar numărul mediu de salariați a fost 404.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Pentru documentarea acestui articol s-au folosit informații și de pe platforma termene.ro.


Citește și:
 
Consiliul de Administrație al CN ACN SA a numit directorul economic provizoriu (DOCUMENT)
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii