Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
03:35 25 04 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Decizie CNSC Primăria Cernavodă, obligată să reia licitația pentru reabilitarea energetică a sediului Utilități Publice Gospodăria Comunală (DOCUMENT)

ro

17 Apr, 2025 17:00 376 Marime text


 
  • Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a admis contestație formulată de Taca Construcții & Consultanță SRL, în contradictoriu cu primăria orașului Cernavodă
  • Contestația a fost depusă în cadrul procedurii simplificate organizată în vederea atribuirii contractului de lucrări având ca obiect execuţie lucrări pentru obiectivul de investiţie: „Reabilitare energetică sediu Utilități Publice Gospodăria Comunală Cernavodă"
  • CNSC a admis contestația și a anulat parțial documentația de evaluare, procesul-verbal și raportul procedurii privind evaluarea ofertei declarate câștigătoare
  • Totodată, autoritatea contractantă a fost obligată să reia procedura de achiziție și să reevalueze oferta Danubiss Util Invest SRL în termen de 15 zile de la comunicarea deciziei
  • Decizia este obligatorie




 
Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a admis contestație formulată de Taca Construcții & Consultanță SRL, în contradictoriu cu primăria orașului Cernavodă în cadrul procedurii simplificate organizată în vederea atribuirii contractului de lucrări având ca obiect execuţie lucrări pentru obiectivul de investiţie: „Reabilitare energetică sediu Utilități Publice Gospodăria Comunală Cernavodă" județul Constanța, cod C10-13-1257, cod CPV.
 
Contestația a fost formulată de Taca Construcții & Consultanță SRL, companie cu sediul în municipiul Constanța.

Compania contestatoare a solicitat anularea rezultatului procedurii prin care câștigătoare fusese desemnată Danubiss Util Invest SRL și reevaluarea ofertelor depuse.

CNSC a admis contestația formulată de Taca Construcții & Consultanță SRL și a anulat parțial documentația de evaluare, procesul-verbal și raportul procedurii privind evaluarea ofertei declarate câștigătoare.


Totodată, CNSC obligă autoritatea contractantă – primăria orașului Cernavodă să reia procedura de achiziție și să reevalueze oferta Danubiss Util Invest SRL în termen de 15 zile de la comunicarea deciziei.

În acest context, Consiliul a respins cererea intervenientei Danubiss Util Invest SRL privind declararea ofertei Taca Construcții & Consultanță SRL ca fiind inacceptabilă și neconformă.

Decizia CNSC este obligatorie pentru toate părțile implicate și poate fi atacată prin plângere în termen de 10 zile de la comunicare.
 
Despre Taca Construcții & Consultanță SRL
 
Potrivit termene.ro, Taca Construcții & Consultanță SRL a fost înființată în anul 2007, are sediul social în Constanța, pe strada Pescarilor și se ocupă în principal de lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale.


Asociat unic și administrator figurează Alexandru Troia, care deține și un PFA și al cărui nume se leagă și de Building Star Residence SRL (unde figurează și Alexandru Cârlig, soțul senatoarei PNL, Maria Gabriela Horga).

Până în 2016, compania se numea Design Pro Confort SRL, fiind deținută de Alexandru Troia și Alexandru Cârlig, cel din urmă retrăgându-se din societate odată cu decizia de schimbare a denumirii (MOf. 3921/14.11.2016).

Alexandru Cârlig este soțul senatoarei PNL Maria Gabriela Horga și administrator al Euro-Audit Service SRL.
Taca Construcții & Consultanță SRL figurează, potrivit termene.ro, cu 21 de achiziții directe (Comuna Glodeni, Orașul Eforie, Spitalul Clinic Județean de Urgență Sfântul Apostol Andrei Constanța printre autoritățile contractante) și 11 contracte publice (Complexul Muzeal de Științe ale Naturii, Orașul Cernavodă, Compania Națională Administrația Porturilor Maritime SA Constanța printre autoritățile contractante).
                                
În 2023, Taca Construcții & Consultanță SRL a declarat patru angajați, profit peste 1,83 de milioane de lei și cifra de afaceri a depășit 7,36 de milioane de lei.
 
Despre Danubiss Util Invest SRL
 
Potrivit termene.ro, Danubiss Util Invest SRL a fost înființată în 2011, are sediul social în Cernavodă, pe strada Victoria, nr. 36 și se ocupă de lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale.

Firma are un punct de lucru și pe strada Medgidiei, din Cernavodă.

Asociat unic și administrator este Adrian Teodor Anghel care mai figurează și în Adi Construct Invest SRL.

Societatea figurează cu 59 de achiziții directe (Școala Gimnazială Nr. 1 Cernavodă, Orașul Cernavodă, Municipiul Medgidia, dar și alte autorități contractante.

În 2023, Danubiss Util Invest SRL a declarat cifră de afaceri de 1,814,015 lei, profit de 353,974 lei și 9 angajați.

Comparativ cu anul anterior, compania a înregistrat o creștere a cifrei de afaceri cu 137.29%.
 
Pentru documentarea acestui articol s-au folosit informații și de pe platforma termene.ro.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:

Taca Construcții & Consultanță SRL și Euro-Audit Service SRL, fondată de deputatul PNL Maria Gabriela Horga și deținută de mama sa, repară Microrezervația de la Delfinariu, cu 418.000 de euro (DOCUMENT)
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii