Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:04 20 07 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

De 1 Iunie, la Medgidia Artiștii invitați la Ziua Copilului au primit amenințări cu moartea

ro

01 Jun, 2024 16:09 1175 Marime text








Primăria Municipiului Medgidia organizează astăzi, 1 iunie, un eveniment dedicat atât copiilor cât și adolescenților. Evenimentul, care debutează de la ora 16.00, aduce în prim-plan o varietate de activități dar și un concert susținut de Erika Isac, Rareș și Bogdan de la Ploiești, potrivit unui anunț al Primăriei Medgidia, într-o postare pe pagina sa de Facebook.
 

„În jurul prânzului, Erika Isac și Rareș au primit mesaje de amenințare cu moartea pe conturile de socializare. Cei doi au fost avertizați să nu urce pe scena de la Medgidia. Atât managerul cât și artiștii au informat organizatorii și, pentru că au luat în serios aceste amenințări, au depus plângere la Poliția din Medgidia”, transmite primăria în aceeași postare.

 
În același timp, Primăria Municipiului Medgidia a sesizat instituțiile abilitate pentru a lua toate măsurile necesare pentru siguranța artiștilor prezenți la eveniment.
 

„Condamnăm ferm aceste atitudini și facem apel la calm, pentru ca Ziua Internațională a Copilului să se desfășoare în liniște și siguranță. Asta deoarece trebuie să fie o zi a bucuriei celor mici și nu un motiv de scandal și amenințări.”


 
 
 
Citește și
 Noi informații în cazul tinerilor români luați de ape în Italia
 


 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii