Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
16:59 21 07 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cum vor arăta apartamentele sărmanilor A doua etapă a Campusului „Henri Coandă“, în linie dreaptă

ro

26 Sep, 2014 00:00 1412 Marime text
Pe data de 24 septembrie, Primăria Constanţa a eliberat trei certificate de urbanism al căror beneficiar este Regia Autonomă Exploatarea Domeniului Public şi Privat Constanţa. Cele trei acte sunt valabile până pe la 24 septembrie 2016.

Potrivit celor trei certificate de urbanism - nr. 2977, 2978, 2979 -, pe aleea Zmeurei nr. 3 (lot 2), vor fi ridicate alte 16 imobile P+2E - locuinţe sociale, conform Legii nr.114/1996, şi lucrări tehnico-edilitare aferente. Certificatul de urbanism nr. 2977 presupune construirea a trei imobile P+2E, certificatul de urbanism nr. 2978 - trei imobile P+2E şi certificatul de urbanism nr. 2979 - zece imobile P+2E. Şefa Regiei Autonome Exploatarea Domeniului Public şi Privat Constanţa, Mădălina Moţăţăianu, a precizat că este vorba de cele 16 imobile din etapa a II-a a Campusului Social „Henri Coandă“. Reamintim că primarul Radu Mazăre este cercetat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie Bucureşti sub control judiciar în Dosarul Campusului Social „Henri Coandă“.

Potrivit studiului de fezabilitate în vederea „Construirii de unităţi locative modulare, lucrări tehnico-edilitare aferente, branşamente utilităţi organizare de şantier Campus Social Henri Coandă - etapa II“, depus de Primăria Constanţa în septembrie 2013 la Agenţia pentru Protecţia Mediului, cele 16 module (tronsoane) vor fi amplasate pe şase hectare de teren, fiecare dintre ele având dimensiunile de 31,60 m x 14,90 m. Fiecare dintre cele 16 tronsoane va avea şapte unităţi modulare constituite în unităţi locative cu un dormitor (47,40%), două dormitoare (42,10%) şi trei dormitoare (10,50%), rezultând un total de 912 unităţi locative. Imobilele vor avea regim de înălţime P+2E şi vor avea funcţiunea de locuinţe colective. Dintre acestea, 432 vor avea o cameră, 384, două camere şi 96, trei camere. Pereţii şi învelitoarele vor fi realizate cu panouri tip sandwich (panouri oţel cu miez din spumă poliuretanică), cu grosimea de 8 cm. La parter vor fi montate uşi din PVC în două foi rezistente la foc 30’, 180 x 210 cm, vitrate pe toată înălţimea. Acestea vor fi echipate cu cremon şi yală. Datorită acestui lucru, toţi pereţii coridoarelor vor fi realizaţi prin dubla placare cu ghips - carton, stratul finit fiind vopsitorie lavabilă. Întreaga suprafaţă a coridoarelor (etajul 1 şi 2) va fi prevăzută cu o şapă slab armată cu fulgi de polipropilenă, peste care se va aplica vopsitorie acrilică (amorsă şi două straturi). De asemenea, la partea inferioară a planşeelor va fi prevăzut un tavan fals din gips carton ce va asigura protecţia la foc a duşumelei. Coridoarele se vor închide în zona casei de scară, prin tâmplărie ce are rol de tampon/protecţie. În plus, coridorul va fi închis către zona casei de scară cu tâmplărie PVC şi perete opac pe structura mixtă. La parter, toate spaţiile vor avea aceleaşi finisaje la pardoseli ca la etajele superioare, acestea implicând turnarea unei şape de suport.

Cădiţă de duş şi faianţă în băi, parchet laminat în dormitoare

La etaje, în băi, se va aplica o şapă nearmată, peste care se va aplica un finisaj de gresie. Toate băile vor fi echipate cu sifoane de pardoseală. În spaţiile calde (camera de zi, dormitoare) se va aplica stratul finit realizat din parchet laminat. La etaje, în băi, în dreptul cădiţei de duş, faianţa va fi dispusă pe o lăţime de 80 cm, respectiv pe o înălţime de 210 cm. De asemenea, se va renunţa la cabina de duş, aceasta fiind înlocuită cu o cădiţă simplă (80 x 80 cm). Acestea vor fi dotate cu baghetă şi perdea de duş. În plus, toate băile vor fi prevăzute cu sifon de pardoseală, ce va prelua apele accidentale de pe suprafaţa pardoselii. Căsuţele poştale se vor monta în zona casei de scară, la interior. Vor fi metalice şi vor acoperi necesarul apartamentelor. Suporţii de uscat rufe se vor realiza la exteriorul blocurilor, pe laturile lungi. Pe holuri, la fiecare etaj, se vor monta 156 de piese de mobilier realizate din PAL. Pentru îmbunătăţirea soluţiei de racordare a reţelelor menajere ale blocurilor la reţeaua de canalizare menajeră exterioară, se vor amenaja zece cămine de vizitare exterioare, ce vor prelua, două câte două, canalizările menajere interioare.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii