Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:32 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Constanteanul Sebastian Stan, vedeta in Gossip Girl

ro

21 Mar, 2009 09:23 1903 Marime text

În mare vogă în toată lumea, serialul Gossip Girl, produs de NBC îl are printre protagonişti şi pe Sebastian Stan, un tânăr născut în Constanţa.

Ziarul Cotindianul notează în ediţia de astăzi că Sebastian a ajuns deja unul dintre preferaţii fanilir serialului, în special din cauza talentului şi a sex-appeal-ului său. A debutat în martie 2007 pe Broadway, în spectacolul Talk Radio de Eric Bogosian. La numai 26 de ani, actorul de origine română şi-a câştigat rapid faima prin talentul şi naturaleţea cu care a interpretat roluri precum prinţul Jack Benjamin din producţia Kings şi Carter Baizen din Gossip Girl. Născut pe 13 august 1983 la Constanţa, Sebastian s-a mutat, la numai 8 ani la Viena, împreună cu mama sa care fusese angajată ca pianistă. Patru ani mai târziu, cei doi s-au mutat din nou, de data aceasta în Statele Unite, la Rockland County, New York. Aici, mama lui Sebastian s-a căsătorit cu directorul unei şcoli private. „În anii petrecuţi la Rockland Country Day School, tânărul a jucat în spectacole de teatru (...). A urmat mai apoi celebra tabără de vară de la Stagedoor Manor, unde au fost şi Natalie Portman şi Mandy Moore. După terminarea liceului, Sebastian a continuat pasiunea pentru artele spectacolului şi a decis să le studieze în continuare. A fost admis la Rutgers University's Mason Gross School of the Arts, unde a dat examen cu un monolog din piesa "subUrbia", scrisă tot de Eric Bogosian şi care i-a adus primul rol pe Broadway. Apoi, timp de un an, merge la celebrul Globe Theatre, în Londra, unde îl studiază în profunzime pe Shakeaspeare", scrie Cotidianul. Întors la Rutgers University, Sebastian Stan a început să joace mici roluri în producţii independente precum "Tony n' Tina's Wedding" şi "Red Doors". În 2003 a primit un rol în sezonul final al serialului tv "Lege şi ordine", lucru despre care Stan a mărturisit că a fost prima sa "experienţă profesională adevărată". Trei ani mai târziu s-a produs şi debutul în lungmetraj, cu thrillerul "The Covenant". Despre această producţie, actorul a declarat că, deşi a fost făcută doar cu debutanţi, i-a adus foarte mulţi admiratori. A urmat rolul lui Leo din "The Education of Charlie Banks", peliculă regizată de Fred Durst, solistul trupei Limp Bizkit. Deşi succesul nu a întârziat să apară nici la capitolul film, Sebastian a mărturisit că "întotdeauna şi-a dorit să joace teatru". În Gossip Girl, serialul care i-a cucerit pe tinerii americani, dar şi pe cei europeni şi care va fi difuzat şi în România, din 21 martie, la PRO TV, Sebastian joacă rolul lui Carter Baizen, un Don Juan ticălos, pus pe distrus relaţii la grămadă. Şi tot în "Gossip Girl", Stan joacă alături de logodnica sa din viaţa reală, actriţa Leighton Meester. Fiecare episod este povestit de o naratoare nevăzută, Gossip Girl, care ştie secretele tuturor personajelor.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii